Tragedia unor părinți: S-au ales cu micuții bătuți, dar și cu amendă

23 septembrie 2016 15:59   Național
Ultima actualizare:

Amendă pentru părinţii copiilor agresaţi de educatoare la Constanţa. Părinții fiecărui copil trebuie să scoată acum din buzunar câte 500 de lei pentru că nu au fost de acord ca cei mici să fie audiați de judecător alături de educatoare.

Astăzi a fost o zi grea pentru părinții ai căror copii au fost bătuți de educatoare în timpul programului de la grădiniță. Erau citați să se prezinte cu ei la proces, însă, au refuzat. Și nu a fost prima oară când s-a întâmplat.

Ba chiar au fost trimiși jandarmii la casele lor, la termenele trecute, însă, nu au fost de găsit. Înfuriat de toată situația, magistratul a decis să amendeze mamele și tații nesupuși.

Judecătorul îl vrea pe cei mici în instanță

Dacă nici la următorul termen de judecată nu vor merge cu cei mici la proces, amenda se va dubla, spune judecătorul.

Părinții nu vor ca odraslele lor să fie în aceeași sală de judecată cu educatoarele, în schimb ar fi fost de acord ca cei mici să fie audiați într-o cameră separată, cu un psiholog.

Educatoarele din grădinița groazei au fost înregistrate când maltratau copiii.

"Mamă, dacă-ți dau doi pumni în căpățână, culcă-te, că te trântesc de nu te vezi acuma, cu tot cu pat te dau afară în frigul ala!", "Taci din gura acum! Acum! Acum! Să te mai văd eu ca te duci acolo să vezi ce bătaia naibii îți iei!", "În pielea goala te dezbrac acum în fața copiilor, să râdă toți de tine!"

Toate aceste discuții au fost înregistrate de camerele de supraveghere din grădiniță, inclusiv atunci când copiii erau ținuți încuiați într-un birou dacă făceau o greșeală oricât de mică. Procesul în acest caz a început în anul 2014 când mai mulți părinți au dat în judecată conducerea și personalul grădiniței pentru rele tratamente aplicate minorilor.

Mai multe