TRAGEDIE. Doi oameni au fost spulberaţi de tren, la Arad
Doi bărbaţi au murit, în această dimineaţă, după ce maşina în care se aflau a fost spulberată de un tren. Un vagon a deraiat din cauza impactului, informează rtv.net.
Tragedia s-a petrecut la o trecere de cale ferată nesemnalizată din localitatea Ineu. Personalul care circula pe ruta Brad-Gurahonţ-Ineu-Arad a lovit maşina, din cauză că şoferul, de 30 de ani, din Ghioroc, nu a acordat prioritate trenului. Autoturismul a fost târât 100 de metri. Atât şoferul, cât şi pasagerul din dreapta, în vârstă de 27 de ani, au fost grav răniţi, iar în drum spre spital au murit.
Mai mult, cei peste 70 de călători ai trenului s-au ales cu o sperietură groaznică, după ce un vagon a deraiat şi mai multe geamuri s-au spart.
La faţa locului au intervenit pompierii din cadrul ISU Arad care au avut nevoie de 45 de minute pentru a descarcera victimele din maşină.