Tragedie la Brașov. Bebeluși gemeni, decedați la doua zile după ce au ieșit din spital

14 februarie 2020 14:52   Național
Ultima actualizare:

Doi bebeluşi de două luni și jumătate, fraţi gemeni, au murit în aceeaşi zi, dar în locuri diferite. Băiețelul s-a stins la domiciliu, în localitatea brașoveană Apața, iar fetița a decedat câteva ore mai târziu, la Spitalul de Pediatrie Brașov.

Anchetă mare la Spitalul de Pediatrie Brașov, după ce doi frați au murit, joi, la câteva zile după ce fuseseră externați din unitate. Poliţiştii au deschis un dosar penal, stabilind că gemenii fuseseră internaţi la unitatea medicală în perioada 2-11 februarie, cu probleme respiratorii, scrie adevarul.ro.

La două zile de la externare, băiețelul a decedat. Mai exact joi, în jurul orei 6.15, părinții au sunat la 112, iar echipajul medical care a intervenit a constatat decesul, cadavrul fiind preluat şi transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Braşov pentru efectuarea autopsiei şi stabilirii cauzei reale a morţii. Ulterior, în jurul orei 16.00, IPJ Braşov a fost sesizat de reprezentanţi ai Spitalului de Copii Braşov despre faptul că sora geamănă a copilului a fost adusă la această unitate medicală în jurul orei 12.15, decedând la scurt timp după ce a fost adusă.

La două ore de la internare a intrat în stop cardiorespirator

”Trebuie să ne lămurim de ce. Este o anchetă, o cercetare. Stăm de vorbă cu personalul care s-a ocupat de pacienți. Cel care a ajuns joi era într-o stare bună. A fost adus preventiv, nu a venit că avea o simptomatologie. L-au adus preventiv după ce celălalt beleluș a murit dimineață. Brusc, la două ore de la internare, a intrat în stop cardiorespirator”, a declarat Liviu Muntean, purtător de cuvând al Spitalului de Pediatrie din Brașov, pentru Mediafax. Cei doi bebeluși au fost născuți prematur, iar în luna februarie au fost internați din cauza unor afecțiuni respiratorii. Acum, medicii verifică și fișele de atunci.

Citește și:

Copil de şapte ani, mort în spital la etajul 5 pentru că defibrilatorul era la parter

Copilul mort după tratamentul dentar, sedat cu propofol și ketamină 

Mai multe