Tragedie la Făgăraş. O fetiţă de 9 ani a murit la locul de joacă

9 februarie 2020 13:54   Național
Ultima actualizare:

Este tragedie într-o familie din oraşul braşovean Făgăraş. O fetiţă de 9 ani a avut un sfârşit fulgerător. I s-a făcut rău în timp ce se afla la un loc de joacă şi până să ajungă medicii s-a stins. Poliţia a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Poliţiştii au fost sesizaţi în jurul orelor 20.30, prin apel la 112, cu privire la faptul că la locul de joacă respectiv se află un copil în stare de inconștiență, iar la faţa locului s-au deplasat poliţişti şi un echipaj medical.

Anchetatorii spun că fetiţa nu era nesupravegheată ci, dimpotrivă. Fetiţa a s-a prăbuşit din senin la pământ.

 „Copilul se afla la un loc de joacă special amenajat, alături de mai mulţi copii şi părinţi. La un moment dat i s-a făcut rău şi a fost chemată ambulanţa, însă medicii sosiţi la faţa locului nu au mai putut să o aducă la viaţă, în ciuda manevrelor de resuscitare”, a explicat pentru Click! agent de poliţie Nadia Olaru, purtător de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov.

Pe trupul fetei nu au fost găsite urme de violenţă, însă trupul ei a fost ridicat și transportat la spital în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei reale a decesului. 

Potrivit reprezentatului poliţiei, în acest caz, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș. La finalizarea cercetărilor se va propune o soluţie legală. Totodată, vor fi audiate mai multe presoane, între care administratorii locului de joacă dar şi părinţii fetiţei.

Anchetatorii vor să afle de ce fetiţa de 9 ani a murit la locul de joacă şi dacă existe cauze medicale mai vechi.

Citeşte şi: 

Exclusiv Brigitte, apariție de 35.000 de euro, pe «șantier». O vezi la Ferma, dar ea s-a întors în lux

Gabriela Firea: «Am fost urmărită și când am mers cu copiii la un loc de joacă »

Mai multe