Tragedie pe litoral! Alți doi turiști au fost înghițiți de valuri în Costinești și Olimp

27 august 2015 11:49   Național
Ultima actualizare:

Litoralul românesc continuă să facă victime anul acesta. Valurile deosebit de puternice au mai răpit două vieți, miercuri (26 august), în stațiunile Costinești și Olimp.

Ambii turiști au murit înecați în Marea Neagră. Unul dintre ei, în vârstă de 52 de ani, s-a aventurat în larg împreună cu fiul său adolescent, în zona stațiunii Costinești. După ceva timp, tânărul s-a întors la mal, dar tatăl său nu a mai ieșit la suprafață. Speriat, băiatul a alertat imediat echipa de salvare, dar și pe ceilalți turiști de pe plajă. Un bărbat a reușit să-l scoată pe tatăl lui din valuri, însă până la venirea medicilor, acesta a stat pe plajă în stare de inconștiență. Deși au încercat să-l resusciteze, bărbatul, originar din Iași, nu a mai putut fi salvat, potrivit romaniatv.net.

Cel de-al doilea turist, în vârstă de 40 de ani, s-a înecat în zona plajei din Olimp. Acesta a fost găsit în mare, în stare de inconștiență. I-au fost efectuate manevrele de resuscitare de medicii din Ambulanță, însă fără niciun rezultat. Turistul, care venise din București, a decedat la scurt timp.

Mai multe