Tragedie. Un adolescent şi un cioban s-au înecat în Siret

3 septembrie 2015 5:37   Național
Ultima actualizare:

Şi-au găsit sfârşitul în apele tulburi ale Siretului. Un adolescent de 14 ani şi un cioban la care acesta muncea pentru a strânge bani pentru rechizite s-au înecat în râul Siret, în zona comunei băcăuane Săuceşti.

Băiatul a intrat în apă să se răcorească, însă a fost luat de curenţi. Bărbatul de 35 de ani a sărit imediat să-l salveze, însă a fost prins şi el de curenţi.

Martor la tragedie a fost un alt cioban, care a anunțat rudele celor doi, iar acestea au chemat Poliția, scrie Mediafax.

“În cursul zilei de miercuri a fost găsit trupul bărbatului de 35 de ani, fiind continuate căutările pentru găsirea minorului de 14 ani. În sprijinul pompierilor militari din Bacău au venit şi trei scafandri de la ISU Vaslui şi Vrancea, însă activităţile sunt îngreunate de vârtejurile puternice existente pe râul Siret”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu, potrivit sursei citate mai sus.  

Mai multe