Traian Băsescu, audiat în dosarul în care se fac cercetări pentru abuz în serviciu

17 ianuarie 2017 13:45   Național
Ultima actualizare:

Traian Băsescu a venit marţi la Parchetul instanţei supreme pentru a fi audiat în dosarul în care se fac cercetări pentru abuz în serviciu, după înregistrările video ale lui Sebastian Ghiţă, potrivit News.ro.

În una din înregistrări, fostul deputat a prezentat o înregistrare audio în care fostul preşedinte vorbeşte despre informaţii pe care le-ar fi primit din dosare penale.

Întrebat, la intrarea în sediul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), cine crede că l-a înregistrat când vorbea despre dosare, Traian Băsescu a răspuns: "Eu am crezut că Ghiţă”.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost citat de procurori să se prezinte marţi la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie pentru a da declaraţii, în calitate de martor, în dosarul deschis în 4 ianuarie, în care a fost începută urmărirea penală pentru abuz în serviciu, faptele cercetate fiind legate de înregistrările prezentate de Sebastian Ghiţă, prin intermediul postului de televiziune pe care îl controlează.

După deschiderea dosarului, procurorii au decis ridicarea tuturor înregistrările lui Sebastian Ghiţă prezentate la România TV şi audierea persoanelor la care se face referire în aceste materialr video, dar şi a altor persoane care ar putea să ajute la stabilirea împrejurărilor de fapt şi de drept în acest caz.

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, susţine că înregistrările de la postul de televiziune al fostul deputat Sebastian Ghiţă sunt prezentate într-o manieră “destul de tendenţioase”, într-o anumită formă, sugerând procurorilor ceea ce ar trebui să facă.

Procurorii PICCJ s-au autosesizat în acest caz în 4 ianuarie, după ce o zi înainte, la România TV a fost  prezentată o înregistrare audio în care este redat un dialog între fostul preşedinte Traian Băsescu şi o altă persoană.

Fostul deputat Sebastian Ghiţă, care de la dispariţia sa în urmă cu aproape o lună a avut mai multe apariţii la postul de televiziune pe care îl controlează, a prezentat, în seara zilei de 3 ianuarie, o înregistrare audio în care Traian Băsescu discuta despre dosarul lui Dan Voiculescu, invocând şi numele judecătoarei Camelia Bogdan, dar şi pe cele ale procurorului şef al DNA Codruţa Kovesi şi pe al prim-adjunctului SRI Florian Coldea, ulterior suspendat din funcţie.

Într-o înregistrare anterioară, Ghiţă afirmase că Traian Băsescu i-a spus că are înregistrări cu "felul în care a fost plănuită închiderea lui Voiculescu".

Fostul preşedinte Traian Băsescu a scris pe pagina sa de Facebook că recunoaşte înregistrările făcute publice de Sebastian Ghiţă, precizând că sunt din ”discuţii private” din ultimele luni ale anului 2016, dar că acestea au fost editate ”ceea ce este de natură a crea unele confunzii”.

Ulterior, Traian Băsescu a declarat, la B1 TV, că este 99% convins că Sebastian Ghiţă l-a înregistrat când vorbea despre dosarul lui Dan Voiculescu, precizând din nou că materialul audio este editat, iar schimbările de sens sunt "consistente". Fostul preşedinte a spus că este furios pe Ghiţă pentru că şi-a permis să îl înregistreze stând cu el la masă.

Omul de afaceri a mai susţinut că dosarul Realitatea Media a fost "măsluit" şi că Laura Codruţa Kovesi l-a contactat "pentru a distruge Realitatea TV, dorind să folosească acest post de televiziune pentru sistem".

Fostul deputat a spus într-o altă înregistrare că Nicolae Popa, condamnat în lipsă la 15 ani de închisoare în legătură cu prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii şi care a plecat din ţară în 2000, a fost adus în România din Indonezia pe banii unei firme din Ploieşti, care a plătit 200.000 de euro, "la cererea Laurei Codruţa Kovesi şi a statului român".

Parchetul instanţei supreme preciza, în 9 ianuarie, când anunţa începerea urmăririi penale pentru abuz în serviciu privind înregistrările lui Ghiţă, că Nicolae Popa a fost adus în România din Indonezia de către Poliţia Română, instituţie care a achitat integral transportul.

Şi Poliţia Română a arătat că pentru aducerea în ţară, cu avionul, a lui Nicolae Popa au fost purtate negocieri cu trei operatori economici de profil, câştigând oferta cea mai mică. Semnarea contractului şi decontarea acestuia au intrat în sarcina Poliţiei Române, iar costurile au fost achitate integral de către instituţie operatorului economic câştigător, suma fiind asigurată din bugetul Ministerul Afacerilor Interne.

Sebastian Ghiţă este dispărut din 21 decembrie 2016, fostul deputat fiind atunci dat în urmărire naţională. În 10 ianuarie,  instanţa supremă a decis definitiv emiterea unui mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiţă, în dosarul în care este judecat pentru fapte de corupţie, alături de foşti şefi de Parchet şi Poliţie din Prahova.

Tot în 10 ianuarie, un alt complet de la instanţa supremă a emis un mandat european de arestare pe numele lui Sebastian Ghiţă, omul de afaceri fiind dat şi în urmărire internaţională, prin Interpol.

Sebastian Ghiţă a fost trimis în judecată în două dosare penale, cel în care mai sunt acuzaţi foşti şefi din Poliţie şi Parchet din Prahova şi un altul în care este judecat alături de fostul primar al Ploieştiului Iulian Bădescu.

De asemenea, Sebastian Ghiţă este urmărit penal în alte două dosare de corupţie, respectiv cel privind vizita fostului premier britanic Tony Blair în România în 2012 şi cel în care cumnatul fostului premier Ponta Iulian Herţanu este acuzat de fraude cu fonduri europene şi alte infracţiuni, în acesta din urmă fiind cercetaţi şi fostul şef al CJ Prahova Mircea Cosma, precum şi fiul acestuia Vlad Cosma.

Sebastian Ghiţă a rămas fără imunitate după ce mandatul său de deputat a încetat în decembrie 2016, după alegerile parlamentare. 

Mai multe