Traian Băsescu, căutat la dosare
8 ianuarie 2015 10:26
Național
Ultima actualizare:
Procurorul general Tiberiu Nițu a anunțat azi că a cerut tuturor instituțiilor din subordine o situație a dosarelor cu privire la fostul președinte Traian Băsescu.
”Ieri am dispus să se întocmească o astfel de situație și am solicitat Secției de urmărire penală, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată să ne comunice o situație a tuturor dosarelor”, a declarat Tiberiu Nițu la sediul Consiliului Superior al Magistraturii, citat de realitatea.net.
La sfârșitul lunii decembrie, procurorii Parchetului General au reluat urmărirea penală în dosarul în care senatoarea PSD Gabriela Firea a făcut plângere împotriva lui Traian Băsescu pentru șantaj și amenințare.