Traian Băsescu, critic la adresa ținutelor purtate de Carmen Iohannis: «Nu te duci în rochii scurte»

31 octombrie 2018 23:45   Național
Ultima actualizare:

Traian Băsescu a susținut că există anumite reguli de protocol în ceea ce privește ținutele pe care o Primă Doamnă ar trebui să le poarte, explicând că soția actualului președinte al României, Carmen Iohannis, nu a luat în considerare sfaturile specialiștilor, atunci când s-a prezentat în cadrul vizitelor oficiale, alături de Klaus Iohannis.

Prima Doamnă a României, Carmen Iohannis, s-a confruntat cu un val de critici la adresa ținutelor sale, mai ales după ce cuplul prezidențial s-a deplasat în Italia, în cadrul unei vizite oficiale. Soția președintelui a fost „mustrată” pentru rochiile alese în cadrul ultimelor sale vizite oficiale, fiindu-i reproșat faptul că încalcă protocolul care este impus în astfel de situații.

După ce lui Carmen Iohannis i-a spus că nu se îmbracă pentru vârsta sa, Traian Băsescu a ținut să menționeze, de asemenea, că Prima Doamnă nu respectă regulile vestimentare impuse de „etichetă”, care i-au fost comunicate încă de când soțul său a devenit președintele României.

Traian Băsescu, critic la adresa ținutelor Primei Doamne a României

Fostul președinte al țării este de părere că Prima Doamnă a României greșește dress code-ul în mod intenționat, deoarece, în viziune sa, este imposibil ca aceasta să nu cunoască regulile de protocol impuse în astfel de situații. Carmen Iohannis, în vârstă de 57 de ani, a fost criticată încă de la primele sale apariții oficiale, considerându-se că ținutele vestimentare abordate au fost mult prea „lejere” pentru statutul său și mult prea „tinerești” pentru vârsta sa.„Este o regulă a protocolului. Nu trebuie să ţi se vadă degetele de la picioare, deci nu te duci în sandale. Nu trebuie să se vadă umerii, nu trebuie să se vadă coatele, deci nu te duci în rochii fără mâneci. Nu trebuie să se vadă genunchii, deci nu te duci în rochii scurte. Această regulă sunt convins că a fost comunicată”, a declarat Traian Băsescu în cadrul unei emisiuni TV, conform revistei Unica.

Monica Tatoiu a susținut că Prima Doamnă se îmbracă inadecvat pentru vârsta sa

Afacerista Monica Tatoiu a considerat, de asemenea, că una dintre aparițiile lui Carmen Iohannis din cadrul vizitei în Italia a fost puțin inadecvată pentru vârsta sa. Prima Doamnă a României a purtat o rochie de culoare roz pal cu buline negre, până deasupra genunchiului, cu volane la mâneci și cordon negru în talie. Soția Președintelui Iohannis și-a accesorizat ținuta cu o pereche de sandale tot de culoare roz. „Când încurci 25 cu 52”, a scris femeia de afaceri pe rețelele de socializare, la momentul respectiv.

Mai multe