Traian Băsescu despre finanțarea campaniei candidatului „robot”: „Ăsta nu poate răspunde nici măcar la câteva întrebări”

27 noiembrie 2024 9:30   Național
Ultima actualizare:

Fostul președinte Traian Băsescu a criticat dur structurile de securitate ale României în contextul alegerilor prezidențiale, descriind situația ca pe un „eșec major de securitate națională”. Victoria surprinzătoare a lui Călin Georgescu în primul tur de scrutin, bazată pe o campanie fără cheltuieli oficiale și fără o prezență publică consistentă, a atras atenția asupra unor potențiale probleme grave legate de finanțare, dezinformare și manipulare digitală.

„Un robot, nu un lider”

Într-o intervenție la Euronews România, Traian Băsescu a subliniat paradoxul reprezentat de ascensiunea lui Georgescu: un candidat care a evitat presa, nu a răspuns la întrebări esențiale și care, conform fostului președinte, a fost promovat de o campanie ce pare să fi fost „operată de roboți”.

„Ce mă revoltă și ce mă face să fiu aproape agresiv legat de subiect. Faptul că acest om nu a vrut să răspundă după declarația de presă.

Deci nu se poate să vii în turul doi la prezidențiale, să fii la un pas de șansa de a fi președinte al României, să anunți o declarație de presă și să respingi orice întrebare de la presă. Pentru că întrebările l-ar fi destabilizat, în mod cert, și s-ar fi văzut că nu este cel care știe cum s-a petrecut campania.

Pentru că e greu să intuiești campania unor roboți. Or, noi am votat pentru un robot, nu știu în ce măsură poate fi pusă sub semnul întrebării toată campania sau tot procesul, dar omul acesta trebuie să răspundă în fața legii pentru ce a făcut el. Adică nimic"

„Serviciile de securitate au dormit profesionist”

Băsescu a acuzat instituțiile de securitate ale statului de lipsă de reacție într-un moment critic pentru România și numește acest lucru „un eșec major de securitate națională”

Trebuie făcută o anchetă serioasă, atâtat timp cât serviciile au dormit profesionist, adică s-au făcut că lucrează."

"Sunt atât de dezamăgit de structurile de securitate, cum nici nu vă dați seama, și acest lucru se întâmplă după ce am văzut că ăsta nu poate răspunde nici măcar la o conferință de presă. Spuneți-mi, de ce fuge un candidat din fața unei conferințe de presă?

De ce, care este motivul? Ce are de asuns?"

În viziunea sa, această neglijență a permis ca o operațiune suspectă, susținută printr-o finanțare neclară și mesaje virale dezinformatoare, să propulseze un candidat fără experiență și fără răspunsuri concrete la întrebările esențiale.

„Cine finanțează operațiunea Georgescu?”

Despre sursa finanțării campaniei lui Călin Georgescu, fostul președinte sugerează că aceasta ar fi ma degrabă din interiorul țării.

„Îmi este foarte greu să vă spun. Mi s-ar părea foarte riscant ca cineva din afară să încerce finațarea.

Cred că finanțrea e asigurată din interior, sau mă rog, măcar simulat că e asigurată din interior. Foarte probabil este finanțare cu bani negri, nu bani prin bănci, dar finanțare din România.

Trebuie să vedem dacă nu cumva avem implicate unele persoane juridice, nu persoane fizice. Trebuie să vedem."

În același timp, Băsescu a cerut o investigare urgentă din partea Ministerului de Finanțe, ANAF și SRI pentru a clarifica sursele acestor bani și pentru a identifica eventuale infracțiuni.

„Suntem într-o contradicție. Domnul Georgescu spune că are cheltuieli zero, că nu l-a costat nimic această campanie. Este incredibil și necesită explicații.”

Mai multe