Traian Băsescu, în lacrimi: "Dacă fratele meu e vinovat de ceva ilegal, va plăti”

19 iunie 2014 14:07   Național
Ultima actualizare:

Traian Băsescu a făcut declarații în ceea ce privește scandalul în care este implicat fratele său, Mircea Băsescu. Președintele a spus că dacă acesta este vinovat va plăti.

"Evenimentele legate de familia mea mă obligă la o astfel de declaraţie. Niciodată nu am avut cu fratele meu vreo discuţie cu privire la sprijinirea domnului Sandu Anghel în procesele pe care le avea. Există suspiciunea intervenţiei mele în derularea justiţiei, sau cel puţin aşa a fost lansată public. Proba că nu a existat o astfel de intervenţie este chiar condamnarea. În zece ani nu am făcut nici o intervenție în justiție pentru nimeni. Dacă au existat cereri, nu am ezitat să le fac publice. În fața justiției toți suntem egali, ira dacă ești fratele președintelui nu te scutește de regimul justiției. 

Președintele face apel la poliţişti, procurori, judecători să iasă public și spună dacă vreunul dintre ei a primit vreo intervenție de la el. „Vă asigur că nu a existat o astfel de intervenţie. Eu cunosc varianta fratelui meu încă de anul trecut, când mi-a spus că este şantajat şi i-am spus să meargă la Parchetul Constanţa. Nu sunt dispus să cred decât în varaianta justiţiei, nu în varianta fratelui meu. Într-un stat de drept, varianta justiţiei este cea adevărată”.

„Îl acuz pentru anturaj”

Traian Băsescu ne asigură, totodată, că nu se va implica în apărarea fratelui său și îl condamnă pentru anturajul în care a intrat. „S-a implicat într-o zonă cu oameni în care nu trebuia să se implice. Fratele meu este major, responsabil pentru faptele lui și dacă făcut ceva ilegal va plăti. Acuz anturajul în care a intrat. închei, asigurându-vă că nu voi face niciun fel de intervenţie la niciun fel de instituţie a statului pentru a-l proteja pe fratele meu. Este major, iar dacă a săvârşit ceva ilegal, va trebui să răspundă ca orice cetăţean. Nu-l acuz, doar justiţia va putea face asta. Dar îl acuz pentru anturaj", a declarat, cu ochii în lacrimi, șeful satului.

Interlopii l-au înregistrat pe Mircea Băsescu

Înregistrările care îl inculpă pe Mircea Băsescu au fost difuzate în prezenţa lui Pavel Abraham, avocatul fiului lui Bercea Mondial, care a afirmat că familia acestuia a decis să le facă publice în contextul unor "suspiciuni cu privire la seriozitatea cu care se face ancheta" legată de plângerea pe numele lui Mircea Băsescu, pentru un presupus trafic de influenţă, informează Mediafax.

Astfel, pe post au fost prezentate mai multe înregistrări audio ale unor discuţii ce ar fi fost purtate, potrivit realizatorului emisiunii şi celor care le-au pus la dispoziţie, de Mircea Băsescu şi Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, care le-ar fi înregistrat pe ascuns.

Înregistrările audio au fost prezentate împreună cu imagini filmate într-un birou, în care apărea fratele preşedintelui, discutând cu o persoană ce părea că înregistrează conversaţia, cu telefonul mobil sau cu o cameră ascunsă, şi nu apare în filmare.

Materielele audio-video au fost prezentate în şase secvenţe distincte, între care realizatorul emisiunii şi invitaţii săi au subliniat că acestea ar releva acuzaţia de trafic de influenţă adusă de Florin Anghel lui Mircea Băsescu.

Discuţiile au fost atribuite, potrivit relatărilor din emisiune, lui Florin Anghel şi Mircea Băsescu, astfel că în transcriptul lor, prezentat mai jos, interlocutorilor le sunt atribuite aceste nume.

Premierul Victor Ponta i-a cerut președintelui țării, în cursul zilei de azi, să-și dea demisia.

Mai multe