Traian Băsescu, pe noptierele americanilor. Cartea costă 85 de dolari

27 iulie 2011 11:19   Național
Ultima actualizare:

Anunţul privind apariţia lucrării a fost făcut pe blogul său de Vladimir Tismăneanu, unul dintre cei 17 autori care au contribuit la acest volum. Tismăneanu este profesor de ştiinţe politice la Universitatea Maryland şi a fost preşedintele Comisiei prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România între aprilie 2006 şi aprilie 2007, după care a devenit preşedintele Comisiei Prezidenţiale Consultative pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.

"Lucrarea se constituie într-o radiografie non-partizană a aspiraţiilor, realizărilor şi frustrărilor din prima preşedinţie Băsescu. Studiul introductiv explorează conceptul de <triage democratization>, o contribuţie la înţelegerea mecanismelor adeseori reactive ale actelor decizionale din aceşti ani", notează Tismăneanu. Acesta citează şi prefaţa scrisă de profesorul Tom Gallagher care apreciază volumul ca „indispensabil înţelegerii a ceea ce s-a cristalizat ca un proiect politic care urmareşte modernizarea instituţională, consolidarea statului de drept, reducerea corupţiei şi de-comunizarea".

Conform adevarul.ro coordonatorii şi editorii lucrării sunt profesori de politologie în SUA: Ronald F. King predă la San Diego State University, iar Paul E. Sum la University of North Dakota. Volumul cuprinde 17 texte ale unor profesori universitari din Europa şi America de Nord, majoritatea de origine română. Primul capitol scris de Vladimir Tismăneanu se intitulează "Democracy and the Communist Past in Romania" şi este centrat pe subiectul Comisiei Prezidenţiale şi al analizei dictaturii comuniste efectuată în Raport.

Vladimit Tismăneanu a fost decorat recent de preşedintele Traian Băsescu cu Ordinul Naţional pentru Merit în grad de Mare Ofiţer „în semn de apreciere deosebită a prestigioasei activităţi profesionale, pentru eforturile susţinute în promovarea democraţiei din România".

Mai multe