Traian Băsescu, prima reacţie după ce fiica sa a fost condamnată la 5 ani de închisoare

6 aprilie 2021 8:43   Național
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte Traian Băsescu a reacţionat după ce fiica lui cea mare, Ioana Băsescu, a fost condamnată luna trecută la cinci ani de închisoare cu executare. Sentinţa nu este definitivă.

„Încă n-am văzut om condamnat la 5 ani de închisoare, pentru că a instigat, fără să primească vreun ban, fără să fi luat ceva. În schimb, am văzut foarte mulţi care au furat milioane şi care sunt bine-mersi. Nu-i atinge nimeni”, a declarat Traian Băsescu luni, într-o intervenţie la Realitatea PLUS, cu privire la condamnarea fiicei sale.

Elena Udrea și Ioana Băsescu, condamnări în dosarul finanțării campaniei electorale

Fostul ministru Elena Udrea a fost condamnată, marți, 2 martie 2021, de Curtea de Apel Bucureşti, la 8 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită şi spălare a banilor în dosarul privind finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009. Udrea a primit mai multe pedepse, cuprinse între 3 şi 6 ani, pentru săvârşirea celor două infracţiuni. Instanţa le-a contopit, iar la condamnarea cea mai grea, de 6 ani, a fost adăugat un spor, urmând ca ea să execute în final 8 ani închisoare.În acelaşi dosar, Ioana Băsescu, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, a fost condamnată la 5 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor. Ea a primit 3 ani pentru instigare la delapidare şi două pedepse pentru instigare la spălarea banilor, de 3 şi 5 ani, acestea au fost contopite, rezultând o condamnare finală de 5 ani cu executare.

Citește și:

Ioana Băsescu și fostul iubit, ceartă pe banii spălați în campania din 2009: “Pi*** mă-tii de nesimţit”

Elena Udrea, condamnată la 8 ani de închisoare. Ce pedeapsă a primit Ioana Băsescu

Elena Udrea și Ioana Băsescu, colege de suferință la tribunal. Fosta șefă de la ministerul Turismului riscă 12 ani de închisoare

Mai multe