Traian Băsescu s-a interesat de starea fostului premier Adrian Năstase

21 iunie 2012 6:28   Național
Ultima actualizare:

Adrian Năstase, condamnat la doi ani de închisoare în dosarul "Trofeul calităţii", a încercat aseară să se împuşte în cap, fiind oprit de poliţiştii care veniseră să-i aducă mandatul de arestare.

Fostul prim-ministru a fost vizitat de mai mulţi politicieni, primul care a venit la Spitalul Floreasca fiind actualul premier, Victor Ponta, urmat de Marian Vanghelia, Corina Creţu, Ecaterina Andronescu, Dan Șova, şi Nicolae Bănicioiu.

Preşedintele Traian Băsescu nu a venit aseară la spital pentru a vedea cum se simte Năstase, dar a sunat la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov pentru a se interesa de starea se sănătate a acestuia.

Adrian Năstase se află în aceste momente pe masa de operaţie, unde va fi supus unei intervenţii chirurgicale. Potrivit Mediafax, medicii îi vor îndepărta ţesutul distrus pe traseul glonţului, făcându-i şi intervenţii de chirurgie plastică.

"La aceeaşi operaţie, vor fi făcute şi intervenţii de chirurgie plastică şi reparatorie, acolo unde va fi cazul", au declarat surse din cadrul spitalului pentru Mediafax.

Citeşte şi:

Victor Ponta, la căpătâiul lui Adrian Năstase, după ce acesta a încercat să se sinucidă

Imagini de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde a fost internat Adrian Năstase

Cristian Tudor Popescu: «Trăim un moment istoric. Adrian Năstase va îmbrăca zeghea»

Fanii îi deplâng soarta pe blog: «Să luptăm pentru domnul Adrian Năstase»

Năstase s-a împuşcat ca să scape de puşcărie

Adrian Năstase a încercat să se sinucidă! S-a împuşcat în gât! FOTO

Mai multe