Traian Băsescu, urmărit penal în cazul jurnaliștilor răpiţi în Irak

30 octombrie 2015 11:07   Național
Ultima actualizare:

Traian Băsescu nu scapă de dosarul privind răpirea jurnaliștilor români din Irak. Judecătoria Sectorului 5 a confirmat urmărirea penală în cazul fostului președinte, în dosarul în care Corneliu Vadim Tudor a depus o plângere pentru modul în care a fost soluționată criza.

Instanţa a constatat că este legală şi temeinică ordonanţa procurorilor Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 23 martie şi a confirmat redeschiderea urmăririi penale în cazul fostului preşedinte Traian Băsescu.

Decizia Judecătoriei Sectorului 5 este definitivă, scrie Mediafax.

"În baza art. 335 C. proc. pen. constată legalitatea şi temeinicia ordonanţei nr.1543/P/2009 din data de 23.03.2015 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de urmărire penală şi criminalistică în dosarul cu acelaşi număr şi confirmă redeschiderea urmăririi penale pentru prezumtivele fapte prev. de art. 248 c.p. şi art. 253 ind. 1 c.p., sesizate prin denunţul formulat la data de 19.11.2009 de petiţionarul Vadim Corneliu Tudor, privind pe numitul Traian Băsescu", se arată în decizia Judecătoriei Sectorului 5.

Instanţa a mai constatat că a rămas fără obiect cererea de redeschidere a urmăririi penale pentru Vasile Blaga, în urma denunţului formulat de Corneliu Vadim Tudor în 25 noiembrie 2009.

Cererea procurorilor de la Parchetul instanţei supreme de confirmare a urmăririi penale în cazul lui Traian Băsescu, în dosarul în care Corneliu Vadim Tudor a depus pe numele fostului preşedinte o plângere privind jurnaliştii răpiţi în Irak, a fost discutată pe 7 octombrie, la Judecătoria Sectorului 5.

Fostul preşedinte Traian Băsescu, care a mers la Judecătoria Sectorului 5 la termenul respectiv, a arătat că le-a spus magistraților că nu a secretizat nici măcar o foaie din dosar și că nu el a deținut dosarul operațiunilor, rolul său fiind de a coordona instituțiile statului.

"În declarația mea am spus că nu am secretizat nici măcar o foaie din dosarul răpirii jurnaliștilor. Nu era treaba mea partea operativă. Rolul meu a fost să pun cap la cap toate serviciile, ale armetei, SRI și SIE, pentru a colecta informațiile și a face ca aceastea să lucreze în aceeași direcție. Nu eu am avut dosarul operațiunilor. El a avut cap de filă SIE", a declarat fostul președinte.

Întrebat dacă ar avea vreun avantaj dacă dosarul ar fi desecretizat, Băsescu a spus că astfel s-ar putea demonstra că reclamația împotriva sa este "o prostie".

"Categoric da, ar confirma că e o prostie reclamația lui Vadim Tudor", a adăugat Traian Băsescu.

Dosarul a ajuns la Judecătoria Sectorului 5 în urma unei decizii din 6 august a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a stabilit că această instanţă este competentă să judece cazul, pentru că Traian Băsescu nu mai are în prezent vreo calitate oficială.

În 6 august, Traian Băsescu şi copreşedintele PNL Vasile Blaga au fost la ICCJ, fiind citaţi în acest dosar, și au stat la instanță doar câteva minute, întrucât nu au mai avut loc audieri, după ce procurorul de caz a invocat o excepție de necompetență materială a instanței și a cerut ca dosarul să fie retrimis la Judecătoria Sectorului 5.

Procurorul a menționat că, în cazul lui Vasile Blaga, ancheta a fost închisă în 2010, printr-o decizie de neîncepere a urmăririi penale.

Față de Traian Băsescu, însă, nu s-a putut lua atunci o decizie deoarece acesta se bucura de imunitatea funcției de președinte al României.

Procurorii de la Parchetului de pe lângă ICCJ au dispus redeschiderea cercetărilor penale în cazul celor trei jurnalişti răpiţi în Irak, în 2005, ca urmare a unei cereri depuse de Corneliu Vadim Tudor, care a decedat în 14 septembrie. Acesta i-a acuzat pe fostul preşedinte Traian Băsescu şi pe copreşedintele PNL Vasile Blaga că se fac vinovaţi de dispariţia a patru milioane de dolari din răscumpărarea plătită de statul român pentru eliberarea celor trei jurnaliști români.

Pentru a putea continua cercetările penale în acest caz, procurorii PICCJ au cerut Judecătoriei Sectorului 5 confirmarea redeschiderii urmăririi penale, iar în urma analizării dosarului, magistraţii instanţei bucureştene au decis că nu sunt competenţi să judece cauza şi au trimis-o magistraţilor de la instanţa supremă.

Istoricul cazului jurnaliştilor răpiţi

În martie 2005, jurnaliştii Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian au fost răpiţi la Bagdad.

În 5 aprilie 2005, Omar Hayssam a fost reţinut şi, deşi Preşedinţia anunţa atunci că este acuzat de implicare în răpirea celor trei jurnalişti, el a fost arestat preventiv pentru infracţiuni economice, într-un alt dosar.

Ulerior, în iunie 2005, preşedintele de atunci Traian Băsescu spunea că Omar Hayssam voia să iasă din România şi că îşi transferase averea pe numele lui Mohammad Munaf, al soţiei acestuia şi al doctorului Mohamad Yassin, care a plecat la Bagdad în 29 aprilie, pentru a contacta autorităţile irakiene.

La aproape un an şi o lună de la plasarea lui în arest, instanţa a acceptat să îl elibereze pe Hayssam, din motive medicale, la propunerea procurorului Ciprian Nastasiu, cel care ceruse şi arestarea sirianului. Eliberarea a fost cerută pe motiv că starea de sănătate a lui Hayssam s-a degradat, după operaţia pentru cancer la colon. Hayssam a fost operat în 17 ianuarie 2006, la Spitalul Penitenciar Rahova.

În 30 iunie 2006, Hayssam a fugit din România la bordul unei nave. Fuga acestuia a determinat revocarea din funcţii a şefilor SRI, SIE şi DGIPI, Radu Timofte, Gheorghe Fulga şi Virgil Ardelean, dar şi a procurorului general al României Ilie Botoş, în 20 iulie 2006.

În 31 mai 2007, Omar Hayssam declara, într-un interviu prin telefon la o emisiune de la Antena 3, că la cererea doctorului Yassin s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu, după ce, în seara de 28 martie 2005, prietena jurnalistei Marie Jeane Ion l-a anunţat despre răpirea de la Bagdad. El preciza că Yassin s-a prezentat, în seara de 28 martie 2005, la biroul său, împreuă cu soţia, iar în aceeaşi zi l-a condus la aeroport pe acesta, care s-a deplasat în Irak pentru a participa la negocierile pentru eliberarea jurnaliştilor.

Omar Hayssam execută 23 de ani şi patru luni de închisoare, în urma contopirii pedepselor primite în dosarele răpirii celor trei jurnalişti, "Volvo" şi "Foresta Nehoiu".

Şi Mohammad Munaf, condamnat definitiv, în anul 2008, la zece ani de închisoare în dosarul răpirii celor trei jurnalişti români în Irak a fost adus, în 27 august, în România şi încarcerat. Mohamad Munaf - care era dat în urmărire internațională de șapte ani - a fost localizat în Orientul Mijlociu.

Munaf a fost ghid pentru Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian, fiind luat ostatic alături de aceştia timp de 55 de zile. El a fost arestat de armata americană, după eliberarea jurnaliştilor, fiind bănuit de complicitate în răpirea românilor, alături de alte cinci persoane.

Mai multe