Trăiesc îngropaţi în noroi la 15 minute de centrul oraşului
La 5 km de Palatul Parlamentului există străzi unde sute de bucureşteni trăiesc indiferent de anotimp în condiţii de sinistraţi. Copiii nu sunt primiţi la şcoală decât după ce îşi schimbă încălţămintea.
Str. Ghidiceni colţ cu str. Dantelei. Oficial, o intersecţie, dar, de fapt, o mare de glod. Este poarta spre„lumea noroiului", de fapt 10 străzi aflate oficial în Bucureşti, sectorul 5. Nea Romică are carnet de 35 de ani, dar aşa ceva nu a mai văzut.
Din când în când, oamenii cumpără pietriş şi îl împrăştie pe stradă
Îşi face cruce şi refuză să intre pe străzile pe care pare o minune să le poată traversa cineva şi unde trotuarele sunt porţiuni de noroi delimitate cu bolovani de restul drumului.
Porţiunile unde noroiul s-a uscat sau unde există o zonă bătătorită le recunoşti uşor. Acolo stau adunaţi ciorchine riveranii.
„Autorităţile au uitat de noi şi trec pe aici doar la alegeri. De 15 ani ne promit că ne repară drumurile, că ne bagă canalizare, dar străzile au ajuns mai rău ca pe vremea lui Ceauşescu", povesteşte George Hudici care locuieşte din 1960 pe str. Ghidiceni, una dintre cele mai distruse.