Trăieşte după ce a căzut în gol de la etajul 4

1 august 2013 16:27   Național
Ultima actualizare:

A supravieţuit miraculos! Un băieţel de cinci ani din Galaţi a căzut de la 12 metri înălţime şi s-a ales doar cu un picior rupt şi cu câteva răni la faţă. Totul, după ce a fost lăsat nesupravegheat de mama lui, iar copilul a căzut de la fereastră.

Totul s-a petrecut miercuri după-amiază, când băiatul a rămas închis în casă cu frăţiorul lui de 2 ani. Mama micuţilor a plecat la cumpărături şi a spus că se întoarce repede.

La un moment dat, băiatul de 5 ani s-a urcat pe un scaun să se uite pe fereastra de la bucătăria apartamentului situat la etajul patru.

Când l-a văzut, frăţiorul său a încercat să urce şi el pe acelaşi scaun, moment în care s-au dezechilibrat, iar băiatul mai mare a căzut în gol de la 12 metri.

Ca printr-o minune, copilul a aterizat pe acoperişul balconului de la parter şi a scăpat cu viaţă.Vecinii au fost cei care au sunat la Ambulanţă şi i-au dat vestea şi tatălui copilului, care nu mai locuieşte cu ei, fiind în proces de divorţ cu soţia lui.

Micuţul a fost transportat la Spitalul Clinic de Copii Sf. Ioan din Galaţi unde a fost imediat preluat de medici.

Copilul a căzut de la fereastra bucătăriei

Aceştia spun că viaţa copilului nu este în pericol, dar băieţelul vă rămâne deocamdată internat în spital pentru investigaţii suplimentare. El s-a ales cu un picior rupt şi cu mai multe traumatisme.

Poliţiştii şi asistenţii sociali au început o anchetă, iar părinţii trebuie să dea acum socoteală pentru că au lăsat singuri în casă doi copii atât de mici. Ancheta urmează să stabilească gradul de vinovăţie al părinţilor.

"Băieţelul a suferit traumatisme la picioare şi la nivelul feţei, dar este în afara oricărui pericol"

Ginel Baciu, purtător de cuvânt al Spitalului de Copii "Sf. Ioan" din Galaţi

Mai multe