Trei bărbați din Argeș trimiși în judecată după ce au chinuit un cal forțându-l să țină în loc o mașină

9 iulie 2021 15:50   Național
Ultima actualizare:

Trei bărbați din Argeș vor fi trimiși în judecată pentru cruzime față de animale după ce au chinuit un cal în urma unui pariu. Animalul a fost legat de o mașină și în timp ce aceasta încerca să plece, el era biciuit pentru a o ține pe loc. Animalul a fost forțat atât de rău încât a făcut groapă în asfalt

Potrivit curier.ro, evenimentul a avut loc în comuna argeșeană Merișani. Calul aparținea lui Sebastian M., de 21 de ani care se afla la un birt sătesc alături de doi prieteni, Mihai și Ionuț. Tânărul a început să laude calitățile armăsarului, despre care a spus că este mai puternic decât o mașină. A fost contrazis de unul dintre amici și au decis să facă o întrecere cal vs mașină.

Calul a fost bătut până la sânge pentru a ține pe loc mașina

Spre uimirea celor din birt, au legat calul de mașină și în timp ce Mihai accelera, Ionuț ținea de hățuri și de cal iar Sebastian biciuaia animalul pentru a ține pe loc vehiculul. În acest fel au supus animalul la un comportament brutal și eforturi inutile. Rezultatul? Calul a fost umplut de sânge și a fost forțat atât de mult încât a făcut groapă în asfalt cu copitele.”Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov au finalizat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de cruzime față de animale și complicitate la cruzime față de animale. Dosarul va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată”, a declarat pentru sursa citată Mădălina Epure, purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş.

Cum pedepsește legea română chinuirea animalelor

”Este interzis ca deținătorii de animale să aplice rele-tratamente asupra acestora, precum: lovirea, schingiuirea și alte asemenea cruzimi. În situația în care un om este condamnat pentru una dintre aceste infracțiuni, instanța poate dispune interdicția de a deține animale pentru o perioadă de la un an la 5 ani. Legiuitorul român a stabilit ca aceste infracțiuni să fie pedepsite cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă penală între 1.200 lei si 120.000 lei. cu precizarea că, dacă este săvârșită una dintre faptele menționate de către proprietarul animalelor, pe lângă amenda contravențională, se aplică și măsura confiscării animalelor. În acest caz, toate animalele vor fi cazate în adăposturi”, prevede Legea protecției animalelor

Citiți și

VIDEO EXCLUSIV Cruzime fără margini. Pisici schingiute şi ucise într-un cimitir din Hunedoara

Imagini crunte la Galați. Zeci de câini fără stăpân, aruncaţi la groapa de gunoi. Poliţia a deschis o anchetă

Mai multe