Trei copii de 7 şi 8 ani au dispărut în județul Constanța. S-ar fi urcat într-un autobuz spre Eforie

18 iunie 2021 14:02   Național
Ultima actualizare:

Autorităţile din judeţul Constanţa au fost alertate, vineri, cu privire la dispariţia a trei băieţi, de 7 şi 8 ani, din Techirghiol. Copiii au plecat încă de joi dimineaţă de acasă şi de atunci nu au mai fost văzuţi. Au fost declanşate căutările, iar din primele informaţii se pare că copiii au urcat într-un autobuz cu destinaţia Eforie.

”Astăzi, în jurul orei 09.40, poliţiştii oraşului Techirghiol au fost sesizaţi cu privire la dispariţia a trei minori, Iusein Ghiuney, Ali Gelil, ambii de 7 ani şi Ismail Sain, în vârstă de 8 ani, toţi din oraşul Techirghiol. La data de 17 iunie, în jurul orei 11.00, cei trei minori au plecat, în mod voluntar, de la adresa de domiciliu, fără a reveni până în prezent”, a transmis, vineri, IPJ Constanţa. Sursa citată a precizat că au fost demarate căutările, iar până în prezent s-a aflat că băieţii ar fi urcat într-un autobuz cu destinaţia Eforie.

”La data dispariţiei, unul dintre minori purta haine de culoare închisă, cel de-al doilea pantaloni negri şi o bluză albă, iar al treilea minor purta pantaloni de culoare deschisă şi bluză neagră cu mâneci albe. Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu minorii dispăruţi, sunt rugaţi să contacteze Poliţia oraşului Techirghiol sau Dispeceratul I.P.J. Constanţa, tel. 0241.611.364”, a mai transmis Poliţia Constanţa.

Citește și:

Legea privind căutarea persoanelor dispărute. Ce trebuie să știi dacă vrei să anunți o dispariție

Ce este aplicația ”Alertă Răpire Copil”! Iohannis crede ar fi fost soluția în cazul Caracal

Mai multe