Trei imobile din localitatea Moieciu de Sus, cuprinse de flăcări. Incendiul, stins după două ore

28 noiembrie 2020 18:19   Național
Ultima actualizare:

Trei imobile din localitatea Moieciu de Sus din judeţul Braşov, au fost cuprinse de flăcări, sâmbătă seară, 28 noiembrie. Persoanele care se aflau în cele trei locuinţe au ieșit singure. Primele date arată că nimeni nu a fost rănit, însă o persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a suferit un atac de panică.

UPDATE ora 19.00 Incendiul a fost stins, după mai bine de două ore de la începutul intervenției. 

Incendiul, a cărui cauză nu se cunoaşte, deocamdată, a izbucnit la o cabană şi s-a extins cu rapiditate la alte două învecinate cu aceasta.Purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, Luiza Dănilă, afirmă că toate persoanele care se aflau în cele trei imobile s-au autoevacuat, iar primele date de la faţa locului arată că nimeni nu a fost rănit, însă o persoană a suferit un atac de panică, având nevoie de îngrijiri medicale, potrivit news.ro.

La locul incendiului acţionează cinci autospeciale, o autoscară, iar echipajele de intervenţie al ISU sunt sprijinite de pompieri voluntari de la Bran, Râşnov şi Cristian.Intervenţia este una „deosebit de dificilă”, iar echipele de pompieri fac toate eforturile pentru a limita efectele incendiului. 

Mai multe