Trei militari răniți de o încărcătură explozivă în poligonul Cățelu din Glina

15 februarie 2023 13:08   Național

Trei militari transmisioniști de la cea mai mare unitate de acest fel din București, Centrul 13 Comunicații și Informatică „Colonel Gheorghe Vișata”, au fost răniți ieri în timpul unui exercițiu în Poligonul Cățelu al Ministerului Apărării. Evenimentul s-a produs pe timpul executării unei ședințe de aprindere pe cale pirotehnică a unei încărcături de exploziv (TNT).

Potrivit unui comunicat al MApN, doi dintre răniți, au fost duși imediat la Spitalul de Urgență Militar Central !Carol Davila”, cel mai mare din țară. La două ore după accident a fost adus la unitatea medicală și al treilea rănit. Răniții sunt un căpitan și doi soldați 

Starea militarilor răniți în Poligonul Cățelu 

Conform comunicatului MApN, după accidentul din poligon au fost aplicate imediat procedurile standard în astfel de situaţii,”fiind acordat primul ajutor la faţa locului de personalul medical prezent pe timpul desfăşurării şedinţei de instruire”. Militarii cei mai grav răniți, un soldat și un căpitan, au fost supuși unor analize complexe la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Carol Davila” 

În urma investigațiilor, s-a descoperit că soldatul a suferit politraumatisme la membrele superioare și în zona capului. El a fost supus imediat unor intervenții chirurgicale și proceduri medicale complexe. Echipa care s-a ocupat de rănit a anunțat că starea sa este stabilă, neexistând, la acest moment, din evaluarea medicilor, pericol vital. 

Ceilalți doi militari  sunt în afara oricărui pericol, fiind în evaluarea echipelor medicale. Ofițerul prezintă escoriații, plăgi la membre și tulburări de vedere, iar celălalt soldat, care a solicitat evacuarea către spital după aproximativ două ore de la producerea incidentului, prezintă escoriații la nivelul membrelor.  

 Conducerea unității de transmisiuni, Centrul 13 Comunicații și Informatică „Colonel Gheorghe Vișata” a informat Parchetul Militar București și a stabilit o comisie de cercetare în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. 

Mai multe