Trei oameni au murit după ce au băut o substanţă necunoscută

28 ianuarie 2013 13:53   Național
Ultima actualizare:

Doi soţi şi ginerele lor, din localitatea ialomiţeană Lilieci, au murit, astăzi, după ce au băut dintr-o sticlă o substanţă necunoscută, de culoare verde-albăstruie.

În urma unui apel telefonic primit, echipajul SMURD a fost solicitat să intervină în cazul unei persoane care acuza dureri abdominale, transmite Mediafax. La faţa locului paramedicii au găsit într-o cameră a unei locuinţe trei persoane, dintre care un bărbat în vârstă de 20 de ani decedat, o femeie în vârstă de 57 de ani, în stare de inconştienţă, şi un alt bărbat de 42 de ani, care avea dureri abdominale.

"Cei doi au fost preluaţi de urgenţă, însă femeia a murit în drum spre spital, iar bărbatul la Spitalul Municipal Urziceni. Decesul a survenit, se pare, din cauza ingerării unei substanţe necunoscute, dar medicii legişti vor stabili cauzele decesului în urma necropsiei", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Ialomiţa, lt.George Damian.

Din primele cercetări a reieşit că cei doi soţi şi ginerele lor au băut, probabil, alcool metilic sau antigel.

Mai multe