Trei oameni bătuţi crunt în Deva VIDEO

1 septembrie 2015 10:46   Național
Ultima actualizare:

Doi italieni au fost bătuţi cu sălbăticie în centrul municipiului Deva, după ce au încercat să ajute o tânără, agresată pe terasa localului deţinut de unul dintre ei. Bătăuşii sunt cunoscuţi în lumea interlopă din municipiu.

Paolo Olmino, patron al unui local din Piaţa Unirii, şi un amic de-al său, ambii italieni, au fost bătuţi crunt de doi mafioţi din Deva. Italienii încercau să ajute o tânără care fusese pălmuită de unul din interlopi. Bărbaţii agresaţi au mărturisit că scandalul a început după ce au văzut cum fata era lovită de Raul Locsei, un tânăr din Deva, relatează Adevărul.

Bătăuşii au fost amendaţi

Zeci de oameni au asista la scenele şocante petrecute în centrul istoric al municipiului. Unul dintre italieni a ajuns în stare gravă la spital, suferind un traumatism cranio-cerebral deschis. Bărbatul a fost călcat în picioare de interlopi.

Autorităţile i-au identificat pe agresori, potrivit reprezentanţilor Poliţiei Locale din Deva. Bătăuşii au fost amendaţi cu 1.000, respectiv 500 de lei. Poliţiştii s-au sesizat cu privire la săvârşirea infracţiunii de lovire, victimele urmând să formuleze pretenţii în acest sens.

Mai multe