Trei răniți din „Colectiv” au fost externați luni: „Acum trebuie să revenim la ce am fost înainte”
După o lună și jumătate de chinuri, trei dintre răniții în „Colectiv” au fost externați, luni, din Spitalul Bagdasar-Arseni din Capitală. Este vorba de Alex Plângu, Andrei Bud și Andrei Trifu.
Au mai rămas doi răniți în Spitalul Bagdasar-Arseni, iar starea lor este stabilă. Medicii spun că mai au nevoie doar de câteva zile de monitorizare.
În schimb, trei tineri care au suferit arsuri grave în urma incendiului din clubul „Colectiv”, din 30 octombrie, au plecat, luni, acasă.
Vor fi nevoiţi să se întoarcă periodic la spital, atât pentru controale, cât şi pentru şedinţe de recuperare. Este vorba de de kinetoterapie, ținând cont că nu-şi pot folosi mâinile la capacitate maximă.
„Urmează revenirea la normalitate, pas cu pas. Probabil vreţi un răspuns mai frumos, mai elaborat, însă noi asta trebuie să facem acum: să revenim la ce am fost înainte sau, eventual, să încercăm mai mult decât ceea ce am fost înainte,” a mărturisit Andrei Bud.
La rândul său, Ale Plângu, a spus că „e normal să privești cu alţi ochi când ai văzut moartea tot cu aceiaşi ochi. E normal să vezi viaţa, să vezi lumina. E mai multă putere. Vine de aici. Vrei să faci mai mult. Ai văzut oameni care au fost alături de tine. Ai văzut că nu eşti singur. Şi asta ne face mai puternici şi eu zic că pot mai mult acum, pentru că atunci când am fost blocat acolo am ştiut pentru ce vreau să trăiesc”.
Cei trei tineri au avut arsuri grave pe mâini și au stat mai bine de șase săptămâni în spital.
Este vorba de trei tineri care au avut arsuri pe maini si pe spate si care au stat mai bine de 6 saptamani in spital.
Deși sunt încă marcați de ceea ce au trăit în club, cei trei spun că sunt fericiți că vor fi acasă de Sărbători. Ei le-au mulţumit medicilor, dar şi voluntarilor care au fost alături de ei, în tot acest timp.
În spitalele din Bucureşti, 19 pacienţi rămân în continuare internaţi, iar în spitalele din străinătate, 21 de răniţi, dintre care doi sunt în stare critică.
Duminică seară, numărul morților din „Colectiv” a ajuns la 61, după ce Ioana Raluca Pănculescu (36 de ani), o tânără psiholog, s-a stins într-o clinică din Germania.