Trei tramvaie s-au tamponat la Pasajul Lujerului din Bucureşti. Zeci de oameni au fost răniţi

10 mai 2012 5:10   Național
Ultima actualizare:

Trei tramvaie s-au tamponat în Sectorul 6 din Bucureşti, în pasajul subteran Lujerului, iar un al patrulea s-a oprit la timp, reuşind să evite coliziunea în ultimul moment. Nu mai puţin de 86 de călători au fost răniţi în urma impactului.

UPDATE 20.15 Circulaţia tramvaielor de pe linia 41 a fost reluată

UPDATE 20:00. Cel mai recent bilanţ indică 86 de răniţi în accidentul de astăzi de la pasajul Lujerului.

UPDATE 11:05 Ultimul bilanţ al victimelor, făcut după ce toţi călătorii au fost scoşi din tramvaie, arată că 60 de persoane au fost rănite. Unele victime au transportate cu ambulanţa la spital, dar au fost şi persoane care au venit cu taxiul sau cu autoturismele proprii la unitatăţile de primiri urgenţe de la spitalele Universitar, Elias şi Floreasca. Cea mai tânără victimă are 8 ani, şi a suferit o fractură la mână.

UPDATE 9:55 Niciun pacient de la Floreasca nu este rănit grav. Şapte dintre călătorii din tramvai au ajuns la spital cu autoturisme proprii, existând şi persoane care, deşi erau rănite uşor, au cerut investigaţii de specialitate, pentru a se asigura că sunt în afara oricărui pericol

UPDATE 9:29  Întrucât cei mai mulţi dintre călători se duceau la serviciu, răniţii vor fi încadraţi la "accident de muncă", urmând a se respecta procedurile aferente în acest caz de accidentare.

UPDATE 9:20 Potrivit purtătorului de cuvânt al RATB, Brânduşa Raeceanu, accidentul impactul nu a putut fi evitat deoarece distanţa este foarte mică, de aproximativ 3 minute. În zona accidentului limita de viteză este de 30 km/h, dar deocamdată nu se ştie dacă cei trei vatmani ai tramvaielor implicate în coliziune au respectat-o.

"Vatmanii celor trei tramvaie din spate au frânat, dar distanţa era foarte mică şi impactul nu a putut fi evitat", a precizat Raeceanu.

UPDATE 8:51 "Cele mai multe victime au fost din tramvaiul doi, vatmanul fiind unul dintre cele 3 persoane care se află în stare mai gravă", a spus purtătorul de cuvânt al SMURD.

UPDATE 8:40 Tramvaiele implicate în accident circulau pe linia 41. 15 persoane au fost transportate la spital, în timp ce mai mulţi călători au primit îngrijiri la faţa locului. Printre răniţi se află şi un copil, ce a fost transportat  împreună cu mama lui la Spitalul de Urgenţă Floreasca.

Din primele informaţii, accidentul s-a produs din cauza unui tramvai care s-a stricat şi s-a ciocnit pe şine cu un altul care venea din spate. Alte două tramvaie care i-au urmat au deraiat, sărind aproape complet de pe şine.

La faţa locului au sosit mai multe echipaje de poliţie, 10 ambulanţe, dar şi echipaje de descarcerare, care încearcă să scoată oamenii rămaşi blocaţi printre fiare. Traficul în zonă este restricţionat.

"

Linia 41 este cea mai aglomerată din Bucureşti, zilnic circulând aproximativ 40 de tramvaie pe această lnie, la interval de 3 minute, interval ce variază în funcţie de semafoare.

Acesta este cel mai grav din istoria RATB în care sunt implicate tramvaie.

Citeşte şi:

Victimele accidentului din pasajul Lujerului vor primi abonamente RATB gratuite

Mărturia unui călător dintr-un tramvai implicat în accident: «S-au auzit vaiete, oamenii au căzut ca la domino»

Două persoane internate în urma accidentului din Pasajul Lujerului vor fi operate

Mai multe