Trei vagoane ale trenului Bucureşti -Timişoara au sărit de pe șine
A fost panică ieri, în trenul Trenul InterRegio 1691, de pe ruta Bucureşti - Timişoara Nord. Trei din cele patru vagoane au deraiat și au ieșit de pe șine, cu 200 de călători la bord. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
Trei vagoane ale unui tren rapid care megea din direcţia Bucureşti către Timişoara au deraiat, joi seară, la circa trei kilometri de intrarea în staţiunea Băile Herculane.
Trenul InterRegio 1691, de pe ruta Bucureşti - Timişoara Nord, a deraiat joi după-amiază între localităţile Topleţ şi Băile Herculane, a anunţat CFR. Nici o persoană nu a fost rănită.
Cei aproximativ 200 de călători au fost preluaţi cu un autobuz şi transportaţi în Gara Băile Herculane.
Din primele cercetări rezultă că ploile din ultima perioadă au slăbit calea ferată.