Tren PESA vandalizat înainte de a fi pus în circulație! De ce întârzie lansarea noilor garnituri

30 martie 2026 9:33

Un tren PESA a fost vandalizat înainte de a fis pus în circulație. Imaginea cu garnitura a fost postată recent pe platforma Reddit de către un utilizator și a stârnit deja un val de reacții. Mai multe trenuri electrice produse de compania poloneză PESA Bydgoszcz au ajuns în România în ultimele nouă luni, însă, în mod paradoxal, niciunul nu transportă încă pasageri. Deși livrările s-au făcut într-un ritm rapid, infrastructura esențială pentru operarea acestora lipsește, practic centrele de mentenanță nu sunt încă funcționale.

Tren PESA vandalizat

Tren PESA vandalizat înainte de a fi pus în circulație! 

Imaginea arată un tren electric nou, aflat în câmp, pe care o persoană, necunocută până în acest moment, a făcut un graffiti. În comentarii, internauții s-au arătat extrem de revoltați de incident. Mulți dintre ei consideră că faptașul trebuie pedespit.

Proști noi că nu avem legi cum trebuie. Ai vandalizat ceva, te prindem și iei 5 ani de muncă forțată în care repari vandalisme, dar lucrezi! Cu vorba buna nu se poate, cuțitul la os!”, a transmis un utilizator. 

„Mai trist este că dacă un artist face un tag pe zidul tău, amenda o iei tu ca posesor de zid și artistul nici nu e întrebat de sănătate.”, a replicat un alt internaut. 

„Dacă nu sunt consecințe evident că s-a întâmplat și se va mai repeta.”, a mai spus alt utilizator.

România, noi trenuri electrice care zac în depouri

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a recepționat oficial la începutul acestei luni două rame electrice, însă acestea nu pot fi introduse în circulație. Problema nu ține de trenuri în sine, ci de obligațiile contractuale asumate de producător: mentenanța trebuie asigurată timp de 15 ani, exclusiv în centre specializate care, în prezent, nu există.

Toate trenurile livrate până acum au fost garate în stația București Obor, unde au rămas în așteptare. De aici au fost trimise în teste pe rețeaua națională, însă lipsa infrastructurii de întreținere le ține departe de utilizarea comercială.

Nu am putut da operatorilor cele două trenuri, pentru că momentan PESA nu are niciun centru de mentenanță. Am preluat cele două rame cu obiecțiuni în procesul-verbal”, a declarat Claudiu Mureșan, președintele ARF. Potrivit acestuia, contractele încheiate prevăd construirea a patru astfel de centre: două în București (pentru trenuri interregionale și regionale) și câte unul la Cluj-Napoca și Iași.

Fără aceste facilități, trenurile nu pot fi predate operatorilor, indiferent de stadiul livrărilor. Practic, investiția rămâne temporar nefuncțională.

Reprezentanții producătorului dau însă asigurări că lucrările sunt aproape finalizate. Hanna Wiśniewska-Sîrbu, reprezentanta PESA în România, a declarat că primul centru de mentenanță va deveni operațional în incinta Atelierele CFR Grivița SA. „Se mai lucrează doar la dotări, dar în mare este gata”, a precizat aceasta, fără a oferi însă un termen concret pentru finalizare.

Contractul semnat pe 30 ianuarie 2024 între ARF și PESA prevede achiziția a 62 de rame electrice regionale, cu o valoare totală de peste 2,7 miliarde de lei (TVA inclus). Proiectul este finanțat din Fondul de Modernizare al Uniunii Europene și este împărțit în trei loturi.

Cele mai multe trenuri vor ajunge la CFR Călători, care va primi 34 de unități. În sectorul privat, operatorul Interregional Călători va beneficia de cel mai mare număr de rame electrice, opt la număr.

Mai multe