Trenul «Bucureşti-Roşiori», mina de aur a naşilor CFR

30 mai 2014 22:38   Național
Ultima actualizare:

În vremurile „de glorie", un controlor de bilete făcea chiar şi 50 de milioane de lei vechi pe zi. Cu o condiţie: să prindă ruta „Bucureşti-Videle-Roşiori", frecventată zilnic de sute de navetişti. Aceştia plăteau, în medie, 5 lei la fiecare drum.

Scandalul din interiorul CFR a izbucnit la începutul anului 2012, când Mihai Sârbulescu, revizor general pentru siguranţa circulaţiei şi control din cadrul CFR Călători, a încercat să „spargă" prietenia dintre „naşi" şi controlorii acestora.

A fost o încercare zădărnicită chiar din interior, au dezvăluit surse din rândul anchetatorilor. Sârbulescu a luat decizia ca inspectorii de control să acţioneze la alte regionale, nu la cele din care fac parte, astfel încât să diminueze fenomenul „blatului" de pe trenuri.

„De când au început controalele cu Poliţia (Transporturi - n.a.), au devenit mai atenţi. Când vedeau că pleacă maşina din faţa sediului de la Braşov, se anunţau imediat între ei, chiar dacă nu erau acţiuni de control, că nu ştiau unde se merge. Oricum, întâi la Braşov, şi apoi şi pe celalte regionale, în zilele în care se făceau controale pe trenuri cu Poliţia, încasările creşteau substanţial din biletele eliberate pe tren. De departe, «mina de aur» pentru această reţea este ruta Bucureşti - Videle - Roşiori, unde zilnic sunt sute de navetişti care merg fără bilet", au dezvăluit pentru newsbv.ro surse din cadrul anchetei.

De exemplu, în data de 27 iulie, deşi se ştia că poliţiştii sub acoperire vor acţiona în zona Craiovei, au fost prinşi doi „naşi" care „produseseră" 565 de lei pe ruta Roşiori - Bucureşti, deşi existase supracontrol şi la dus şi la întors...O altă preocupare a „naşilor" din reţea, după cum reiese din stenogramele anchetatorilor, era şi aceea de a nu tăia prea multe bilete blatiştilor, pentru că astfel s-ar fi văzut la „centru" care este potenţialul financiar real al traseului respectiv.

Mai multe