Trenurile Soarelui 2019. Uite când vor intra în circulație
Trenurile Soarelui 2019 vor intra în circulație mai devreme în acest sezon estival. CFR Călători le va introduce în grafic din 15 iunie, cu două săptămâni înainte față de anul trecut. Iată ce variante vei avea la dispoziție!
Trenurile Soarelui 2019 vor lega marile orașe de litoralul Mării Negre și vor intra în circulație pe 15 iunie. Decizia a fost luată pentru că cei de la CFR nu mai vor să piardă călători, așa cum s-a întâmplat în 2018 când au fost disponibile abia din 30 iunie.
Cinci trenuri directe vor pleca din București spre Litoral
Potrivit clubferoviar.ro, din București Nord spre Mangalia vor fi în grafic două trenuri directe.
Primul este IR 1923, numit și Trenul Tineretului, care va pleca din Capitală la 3.30 și va ajunge la Mangalia ora 8.00. Garnitura vine de la Sibiu, cu trecere prin Pitești.
Al doilea este IRN 12922, care va veni de la Arad, cu plecare din București Nord la 6.31 și va sosi la Mangalia la 10.43.
Alte trei trenuri vor pleca din Gara Băneasa:
- IRN 1992 plecare 4.07 și sosire 8.36. Vine de la Timișoara Nord;
- IRN 1944 plecare 4.46 și sosire 9.12. Vine de la Satu Mare;
- IRN 1932 plecare 5.25 și sosire 10.08. Vine de la Oradea.
Alte patru trenuri vor opri în Constanța
În afara trenurilor directe, alte garnituri se vor opri la Constanța, unde timpul de așteptare pentru o legătură cu un tren Regio spre Mangalia a fost mult scurtat față de anii trecuți.
Avem patru astfel de variante:
- IR 1583 București Nord 14.00 – Constanța 16.18 R 8803 Constanța 16.24 – Mangalia 17.42;
- IR 1936 București Nord 15,20 – Constanța 17.36 R 8805 Constanța 18.07 – Mangalia 19.45;
- IR 1683 București Nord 16.00 – Constanța 17.58 R 8805 Constanța 18.07 – Mangalia 19.45;
- IR 1585 București Nord 17.00 – Constanța 19.22 R 8807 Constanța 20.05 – Mangalia 21.48.
În total, din București Nord spre Constanța vor circula nouă perechi de trenuri, cu plecări la: 3.30; 6.31; 7.10; 9.30; 14.00; 15.20; 16.00; 17.00; 20.10.
Pe lângă acestea, vor fi și alte două garnituri din Moldova care vor face legătura cu Constanța și Mangalia:
- IRN 1962 plecare Iași 21.15 și sosire Mangalia 6.53;
- IRN 1952 plecare Suceava Nord 20.25 și sosire Mangalia 5.57.
Pentru prima data, vor fi și doi operatori privați care vor circula spre Mangalia: Astra Transcarpatic și Regio Călători.