Trupul lui Dumitru Sechelariu a fost adus în ţară

17 februarie 2013 10:33   Național
Ultima actualizare:

Trupul neînsufleţit al lui Dumitru Sechelariu a fost adus în ţară, sâmbătă noaptea, de la Viena. O maşină de la o firmă de pompe funebre din Bacău l-a preluat din judeţul Timiş, de la vama Cenad, potrivit România TV.

Fostul primar al Bacăului a murit în urma unor complicaţii la plămâni şi la coloană. În faţa vilei fostului primar au sosit mai mulţi agenţi de pază, iar strada a fost deszăpezită duminică dimineaţă.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Dumitru Sechelariu va ajunge în cursul zilei de duminică în Bacău. El va fi adus acasă iniţial, iar apoi ar putea fi depus la o catedrală din centrul oraşului. Familia are la dispoziţie mai multe locaţii, dar se pare că dorinţa lui Dumitru Sechelariu a fost să fie adus acasă.

De altfel, la reşedinţa acestuia a fost o adevărată desfăşurare de forţe. S-a deszăpezit drumul, iar apoi la faţa locului au sosit agenţi de pază de la o firmă privată care asigură securitatea în zonă.

Dumitru Sechelariu s-a stins din viaţă la 54 de ani, la o clinică din Viena. Acesta a lăsat în urmă patru copii. Fostul primar al Bacăului este cunoscut ca un om de afaceri, dar şi un om politic.

Acesta a fost timp de doi ani primar al oraşului Bacău şi a condus, de asemenea, destinele echipei de fotbal FCM Bacău.

Mai multe