Trupul unui motociclist, spintecat în două
10 iulie 2011 18:39
Național
Ultima actualizare:
Un împătimit al motoarelor turate la maxim şi al sutelor de cai putere, Norbert Daniel, a avut parte de o moarte groaznică.
În doar câteva clipe, tânărul de 27 de ani aflat pe motocicletă a ajuns pur şi simplu spintecat pe marginea şoselei, după ce s-a izbit de un autotutrism care l-a proiectat într-un copac.
Martorii susţin că motociclistul ar fi trecut pe culoarea roşie a semaforului. Şi cum aceasta nu ar fi fost îndeajuns, viteza cu care conducea pe bulevard în plină zi, a fost una exagerată.
„Cu siguranţă avea peste 120 km/h. Altfel, ar mai fi avut poate o şansă să supravieţuiască, mai ales că avea casca de protecţie", a spus unul dintre martori.