«Trusoul» pentru începerea şcolii, minimum 300 de lei

11 septembrie 2012 14:47   Național
Ultima actualizare:

Peste 5 zile începe şcoala, iar copilul tău are nevoie de hăinuţe noi: pantaloni, trening, lenjerie de corp, tricouri. Dacă nu l-ai pregătit deja cu tot ce are nevoie, e cazul să mergi la cumpărături. Reporterii Click! au dat o raită prin magazine şi îţi spun câţi bani vei scoate din buzunar pentru a-l echipa pe şcolar.

În magazine, standurile de hăinuţe pentru copii sunt pline cu produse vestimentare pentru începerea şcolii.

Găsim de la uniforme clasice pentru fete şi băieţi până la pantaloni, treninguri, tricouri cu mânecă lungă, cămăşi albe sau bleu, încălţăminte. Iar preţurile variază destul de mult de la un produs la altul şi sunt pentru toate buzunarele.

Pe Mihaela Luca, mămica lui Tudor, am întâlnit-o într-un hypermarket. Îl ajuta pe cel mic să probeze cămaşa unei uniforme.

În căruciorul pentru cumpărături am văzut şi câteva rechizite.

„Multe cumpărături pentru şcoală le-am făcut deja, iar acum caut lenjeria: şosete, maiouri, bluziţe de corp".

Cumpără hăinuţe pentru fiecare zi a săptămânii

Tudor are 8 ani şi este în clasa a doua.

„Bugetul nostru alocat pentru pregătirile de şcoală, şi mă refer aici numai la hăinuţe, se încadrează între 300-500 de lei.

Tudor are nevoie de cel puţin cinci perechi de şosete, cinci perechi de pantaloni, cinci cămăşuţe, cinci bluziţe, cinci maiouri, cinci tricouri şi tot aşa.

Pentru că le schimbă zi de zi. Nu poţi să-ţi trimiţi copilul la şcoală îmbrăcat cu aceleaşi hăinuţe cu care a fost şi ieri.

Apoi, în weekend, băgăm rufele murdare la spălat pentru săptămâna viitoare".

Alege şi produse de îmbrăcăminte groase

Pe lângă toate acestea, un copil care se pregăteşte să meargă la şcoală mai are nevoie de un trening şi o pereche de blugi.

Şi, bineînţeles, încălţăminte: adidaşi pentru orele de sport şi mocasini. Apoi, trebuie să ne gândim şi la hăinuţele mai groase.

Când e frig, cel mic are nevoie de un pulover pe care să-l pună peste cămaşă, iar când e mai cald de o vestuţă tricotată. Afară iese îmbrăcat cu jachetă sau geacă.

Caută hăinuţe albe sau bleu

Pentru prichindei, ne spune Mihaela, părinţii ar trebui să caute produse de îmbrăcăminte de culoare albă sau bleumarin.

„Cam astea sunt culorile de bază. Tudor învaţă la o şcoală unde nu există o uniformă anume, au doar embleme prinse în piept.

Însă, chiar dacă nu există uniformă standard, nu poţi să-ţi trimiţi copilul la şcoală îmbrăcat în roşu, roz, mov sau lila.

Culorile trebuie să fie decente. Eu am cumpărat hăinuţe de culoare închisă", mai spune mămica.

Uite cât te costă hăinuţele pentru şcoală!

Reporterii Click! au calculat cât te costă „trusoul" minim pentru începerea şcolii. Preţurile au fost luate din magazinele Carrefour.

Trening - 50 lei; blugi - 20 lei; 2 tricouri cu mânecă lungă - 40 lei ; 2 tricouri cu mânecă scurtă - 30 lei; un pulover - 40 lei; 2 perechi şosete - 12 lei; 2 maiouri - 10 lei; adidaşi- 65 lei.

TOTAL: 267 lei

Blugi – 20 lei. Magazin Carrefour

Cămaşă unifomă – 35 lei. Magazin Carrefour

Maiou – 5 lei. Magazin Carrefour

Tricou mânecă scurtă – 15 lei. Magazin Carrefour

Vestă fâş – 45 lei. Magazin Carrefour

Dresuri – 25 lei . Magazin Carrefour

Adidaşi – 65 lei. Magazin Carrefour

Medic dermatolog Mircea Tampa: «Cumpăraţi numai haine din bumbac!»

„Îmbrăcămintea din materiale naturale precum bumbacul, mătasea sau inul se recomandă mai ales în cazul copiilor.

Bumbacul lasă pielea să respire în voie, nu reţine umezeala la nivelul pielii şi nu provoacă alergii.

Pe de altă parte, hainele sintetice, supraelastice menţin transpiraţia la nivel cutanat prin blocarea procesului natural de evaporare.

Menţinerea unui mediu umed la suprafaţa pielii conduce la maceraţie tegumentară şi apariţia unor mici leziuni prin care pot pătrunde microbii.

Mai mult, umezeala este un mediu propice dezvoltării de bacterii şi agenţi fungici. Deci, alegeţi doar produse din materiale naturale!"

Mai multe