Tudorel Toader, remaniat. Eugen Nicolicea a fost propus la ministerul Justiției

17 aprilie 2019 15:25   Național
Ultima actualizare:

Ministrul Justiției Tudorel Toader a pierdut sprijinul Partidului Social Democrat (PSD) și va fi remaniat. Decizia a fost luată în cadrul Comitetului Executiv al PSD miercuri, 17 aprilie. În locul lui a fost propus deputatul Eugen Nicolicea.

Comitetul Executiv al PSD s-a reunit, miercuri, la Parlament, pentru a decide remanierea unor ministri, ocazie cu care conducerea partidului a votat retragerea sprijinului politic pentru ministrul Justitiei, Tudorel Toader. Premierul Viorica Dăncilă a votat alături de cei mai mulți dintre colegii săi. Singurul care s-ar fi împotrivit a fost liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, informează Digi24.Decizia de remaniere a fost luată cu numai câteva ore înainte ca moțiunea simplă împotriva ministrului Toader să fie discutată și votată în Senat. Este vorba despre moțiunea depusă de Opoziție și intitulată "Justiția - victimă sigură în mâinile lui Toader". Călin Popescu Tăriceanu a declarat miercuri dimineață că ALDE nu va vota împotriva ministrului Toader.

Deputatul PSD Eugen Nicolicea este propunerea PSD pentru funcția de ministru al Justiției, în timp ce deputatul PSD Oana Florea îi va lua locul Rovanei Plumb la șefia Ministerului Fondurilor Europene, în timp ce senatorul PSD Liviu Brăiloiu îi va lua locul Nataliei Intotero, ministru al românilor de Pretutindeni. Propunerile vor fi trimise la președintele Klaus Iohannis, care va decide dacă semnează decretele de numire sau nu.

Ce i se reproșează ministrului Tudorel Toader

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, după Comitetul Executiv al PSD, că speră ca decizia colegilor de partid de a-l remania pe Toader să fie dubală de o demisie din partea acestuia din urmă. ”În urma votului și a nemulțumirilor colegilor, s-a votat demiterea domnului Toader, sper să fie dublată de o demisie. În mod normal, dânsul ar trebui să demisioneze”, a declarat Dăncilă, conform Hotnews. Întrebată ce anume i s-a reproșat lui Toader, Dăncilă a dezvăluit că Ordonanțele de Urgență cerute de PSD nu au ajuns niciodată pe masa Guvernului. ”S-a vorbit foarte mult despre justiție, a greșit când a spus că va face anumite lucruri și nu le-a finalizat. Au fost foarte multe acte normative la care nu a dat un răspuns sau a fost răspuns întârziat. Pentru a adopta ordonanțele, trebuie să le am în guvern. Nu le-am avut.”

Cine este Eugen Nicolicea. A terminat Dreptul al 50 de ani

Deputatul PSD Eugen Nicolicea, preşedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor și unul dintre cei mai prolifici autori de amendamente la Legile Justiţiei, la Codul penal şi la Codul de procedură penală, a urmat Dreptul la Universitatea Spiru Haret, filiala din Drobeta Turnu Severin, forma de Învăţământ la Distanţă (ID).

Un fost profesor de la filiala din Drobeta Turnu Severin a Universităţii Spiru Haret a declarat pentru Adevărul.ro că Nicolicea era student acolo „la nivelul anilor 2008 sau 2009” şi că a urmat doar trei ani de facultate, pentru că a făcut doi ani într-unul singur. ”În acelaşi timp, făceau aceeaşi facultate şi nevasta, şi fiica lui”, susţine profesorul. Un document obţinut de Adevărul de la o sursă anonimă confirmă spusele profesorului. Este vorba despre un document centralizator emis de Universitatea Spiru Haret, conţinând rezultatele obţinute de studenţii la Drept, Anul III, forma Învăţământ la Distanţă, în sesiunea de examene din iarna anului 2008. Din cei 5.333 de studenţi din toată ţara înscrişi în listă, Eugen Nicolicea figurează la poziţia 2066. Avea atunci 52 de ani. A obţinut nota 6 la Drept administrativ, nota 8 la Drept internaţional public, nota 9 la Drept internaţional privat, nota 9 la Drept comparat, nota 8 la Dreptul societăţilor, nota 10 la Limba engleză şi tot 10 la Relaţii individuale de muncă.

Citește și:

Știați că ministrul Tudorel Toader câștigă 12.175 de euro pe lună?

De ce și-a operat ministrul Tudorel Toader negii. Ce spun specialiștii

Mai multe