Tulcea: La miezul nopții, o femeie a fost scoasă dintr-o fântână adâncă de 20 de metri în timp record

13 iulie 2020 12:30   Național
Ultima actualizare:

La 51 de ani, o femeie din localitatea tulceană Luncaviţa poate spune că s-a născut pentru a doua oară. Deși a căzut într-o fântână adâncă de 20 de metri, printr-un miracol a scăpat teafărtră, misiunea de salvare a pompierilor durând 15 minute.

Un adevărat miracol! Așa cred sătenii din Luncavița, care au fost martori la salvarea consătencei lor în vârsă de 51 de ani. Aproape de miezul nopții de duminică spre luni, femeia a căzut într-o fântână adâncă de 20 de metri. Imediat s-a dat alarma, iar pompierii militari s-au deplasat de urgenţă o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD de la Secţia de pompieri Măcin şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă dotată şi cu echipamente de salvare de la adâncimi de la Detaşamentul de pompieri Tulcea, scrioe adevarul.ro.

Era ora 23.30. Cum victima era în viaţă şi striga după ajutor, plt. maj. Bâlea Dumitru a coborât în fântâna adâncă de 20 metri, ajutat de colegii săi, dar și de către localnicii prezenţi la faţa locului. În numai 15 minute, uhn timp record pentru astfel de misiuni, femeia a fost scoasă în stare de conştienţă şi preluată de către un echipaj SAJ. Aceasta a primit îngrijiri şi se află în afara oricărui pericol.

Citește și:

Ialomiţa: Femeie căzută într-o fântână adâncă de 8 metri, salvată miraculos de pompieri

Intervenție dramatică în Botoșani. Un copil de cinci ani a fost salvat după ce a căzut într-o fântână de 10 metri

Mai multe