Tulcea. O navă maritimă încărcată cu grâu a lovit trei catamarane staţionate la mal
Un incident a avut loc, miercuri după-amiază, în judeţul Tulcea, după ce o navă maritimă încărcată cu grâu a lovit trei catamarane staţionate la mal. Nu au fost persoane rănite.
Potrivit Prefecturii Tulcea, nava maritimă Kormoran, pavilion Togo, care se deplasa aval de Canalul Sulina, din portul Reni către Tripoli, a anunţat autorităţile de faptul că i s-a oprit motorul, a pătruns în malul drept, intrând în coliziune cu trei catamarane staţionate la mal. În urma evenimentului nu au fost persoane rănite.
La faţa locului s-au deplasat remorcherele maritime Sulina 2 şi Gheorghieni 2, remorchere aparţinând RA AFDJ Galaţi, care au remorcat nava până în dana maritimă a portului Sulina. Timp de două ore traficul în zonă a fost blocat, în prezent canalul fiind liber pentru navigaţie. Nava Kormoran este încărcată cu 5.524 tone de grâu.