Tulpina indiană provoacă primul deces în România

24 iunie 2021 13:32   Național
Ultima actualizare:

În România a fost înregistrat primul deces al unei persoane infectate cu tulpina indiană, cunoscută și sub denumirea de tulpina Delta. Până acum, în țara noastră au fost confirmate 44 de îmbolnăviri cu această tulpină, cea mai contagioasă depistată până acum.

Primul deces al unei persoane infectate cu tulpina indiană s-a înregistrat în județul Argeș, potrivit Digi24. 

Cum a ajuns în România tulpina indiană

La jumătatea lunii aprilie, în România au sosit 39 de cetățeni indieni, muncitori angajați la două firme din Popești Leordeni. Aceștia au zburat cu două curse aeriene. 

Indienii  care au avut test negativ la plecarea din ţara de origine, au intrat în izolare timp de 5 zile imediat ce au ajuns în România, conform unei proceduri a firmei care i-a adus în țară.

Testele rapide antigen au ieşit însă pozitive după această perioadă, conform şefului DSP Ilfov, Teodor Gabriel Negulescu, iar mulţi dintre ei au fost internaţi în două spitale din Capitală: Spitalul Victor Babeş şi Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş. 

Şeful DSP Ilfov a precizat că a cerut Institutului Naţional de Sănătate Publică să identifice locurile unde au stat în avion cetăţenii indieni şi să stabilească din ce judeţe sunt cei care au intrat în contact cu ei. Autoritățile nu au știut care au fost cursele aeriene cu care indienii au ajuns în țară. Iar apoi, după ce această informație a fost aflată, depistarea contacților nu s-a mai justificat deoarece trecuse prea mult timp, perioada maximă de incubație a bolii fiind depășită. 

Tulpina indană, cea mai cotagioasă 

Conform INSP, până 20 iunie au fost raportate 2.224 de secvențieri, fiind confirmate 1.628 de cazuri cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare (VOC), din care:

  • Alpha (varianta britanică) - 1553
  • Beta (sud-africană)- 11
  • Gamma (braziliană) - 20
  • Delta (indiană) - 44

Până în 20 iunie 2021, în România rata de confirmare cu VOC a fost de 73%.

Tot până la aceeași dată, au fost confirmate 31 de decese cu variantelee SARS-CoV-2 care determină îngrijorare:

Alpha - 27

Gamma - 3

Delta - 1

Astfel, a fost confirmat în România primul deces al unui pacient cu COVID-19 infectat cu varianta indiană a coronavirusului. Este vorba despre o persoană din județul Argeș.

Cazuri confirmate cu varianta Delta

Până în 20 iunie au fost confirmate 44 de îmbolnăviri cu varianta Delta:

  • 3 cazuri provin dintr-un focar din Colonia Bod, jud.Brașov și sunt cetățeni indieni;
  • 1 caz provine dintr-un focar familial din București, cu 3 cazuri COVID-19, din care unul confirmat cu varianta Delta; locul probabil al expunerii cazului index este necunoscut;
  • 1 caz, cetățean român, bărbat în vârstă de 58 de ani, provine dintr-un focar din Dolj, cu 5 cazuri COVID-19 (doar unul confirmat până în prezent cu varianta Delta), din care 4 angajati si 1 caz secundar, familial;
  • 13 cazuri provin din focarul din orașul Popești-Leordeni: 11 sunt cetățeni indieni, unul este cetățean român, caz secundar al unui cetățean indian, iar altul este cetățean român, caz terțiar (fiul cazului secundar);
  • 2 cazuri sunt cetățeni indieni și provin dintr-un focar cu 17 cazuri COVID-19 din Dobroești, jud.Ilfov;
  • 1 caz provine dintr-un focar familial cu 2 cazuri COVID-19 din mun.București, din care 1 confirmat cu varianta Delta;
  • 1 caz din Dambovița are istoric de călătoria în India;
  • 2 cazuri Dolj provin dintr-un focar familial cu 2 cazuri confirmate cu varianta Delta;
  • 2 cazuri din Argeș și, respectiv Arad, din care ultimul este cetățean indian, dar care locuiește în România de 2 ani, nu au locul expunerii cunoscut;
  • 2 cazuri din Argeș provin dintr-un focar familial; locul expunerii – necunoscut;
  • 1 caz din Teleorman provine din focar familial cu 3 cazuri de COVID-19, din care doar acesta confirmat cu varianta Delta - caz tertiar; locul expunerii cazului index-necunoscut;
  • 1 caz din București provine dintr-un focar familial cu 2 cazuri COVID-19, din care doar unul confirmat cu varianta Delta;
  • 13 cazuri din județele Argeș, Arad, Buzău Dolj și din Capitală nu au nicio legătură epidemiologică menționată;
  • 1 caz a refuzat colaborarea cu DSP;

INSP spune că în acest moment nu există evidențe de transmitere comunitară susținută în România a variantei Delta.

Mai multe