Turişti răniţi, după ce două telecabine au rămas fără frâne
28 mai 2017 20:32
Național
Ultima actualizare:
Mai mulţi turişti aflaţi duminică după-amiază în două telecabine care mergeau în sincron pe traseul Bâlea Cascadă – Bâlea Lac şi retur au văzut moartea cu ochii.
Instalaţiile de transport pe cablu s-au defectat pe traseu. Frânele le-au cedat, astfel că, în loc să oprească, în momentul în care au ajuns în staţii, s-au izbit de peroane. Călătorii îngroziţi au căzut unul peste altul, şapte dintre ei fiind răniţi.
Potrivit medicilor sosiţi la faţa locului, printre aceştia se află un copil de 4 ani, care are fractură de piramidă nazală, un bărbat cu fractură la un picior, o femeie cu dureri la picioare şi o femeie cu dureri la coloană. Lungimea traseului pe care circulă telecabina de la Bâlea e de 3.700 m, linia fiind amenajată în 1975.