TVR News și-a încetat emisia din cauza datoriilor

1 august 2015 11:59   Național
Ultima actualizare:

TVR News și-a încetat emisia, sâmbătă (1 august), la ora 00.00, ca urmare a deciziei luate pe 21 iulie de Consiliul de Administrație (CA) al Societății Române de Televiziune (SRTv), care a hotărât închiderea acestui post Tv pentru a diminua cheltuielile Televiziunii Române.

CA a luat o serie de măsuri de diminuare a cheltuielilor, în contextul în care Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a blocat, la 20 iulie, conturile Televiziunii Române din cauza datoriilor acumulate începând din 2005, către bugetul de stat, potrivit Mediafax.

În prezent, datoria fiscală totală a Televiziunii Române este de aproximativ 457 de milioane de lei. Conținutul televiziunii TVR News va fi preluat de celelalte canale SRTv. Reprezentanții TVR nu au precizat care vor fi economiile făcute în urma închiderii TVR News, care a fost un parteneriat SRTv-Euronews lansat pe 15 noiembrie 2012, pe vremea când președinte-director general al SRTv era Claudiu Săftoiu. Postul a difuzat în mare parte programe ale televiziunii paneuropene Euronews, dar și conținut produs de către Televiziunea Română, mai ales Știrile TVR.

Mai multe