Uber „aruncă” în trafic primele mașini 100% electrice

27 februarie 2018 14:47   Național
Ultima actualizare:

Compania americană Uber a lansat marți un nou serviciu de transport în Capitală, care utilizează autovehicule 100% electrice. Bucureștenii sunt primii români care vor putea comanda prin intermediul aplicației Uber un autoturism nepoluant. UberGREEN e un serviciu-pilot, care se bazează pe aportul a 20 de autoturisme electrice.

Bucureștiul este primul oraș din România, dar și din Comunitatea Economică Europeană, care deține un serviciu de ridesharing 100% electric. În Europa, Uber mai oferă opțiuni de mobilitate electrice în Londra, Paris, Madrid, Amsterdam, Lisabona, Porto și Zurich. Cele 20 de autoturisme marca Renault ZOE au ca „target” transportarea a 10.000 de bucureșteni până în luna aprilie.  

“Credem că viitorul transportului este electric, împărțit cu alții și autonom, dar este încă o cale lungă până acolo. Scopul acestui serviciu pilot este să facă mobilitatea electrică accesibilă unui număr de oameni mai mare ca niciodată și să contribuie la dezvoltarea transportului electric în București. Nu putem reuși singuri - vrem să încheiem parteneriate cu autoritățile, cu producătorii auto și cu alți actori din zona de energie pentru a face mașinile electrice disponibile tuturor, peste tot ”, a spus Nicoleta Schroeder, General Manager Uber România.

România a fost aleasă pentru lansarea serviciului pilot UberGREEN pentru că este una dintre cele mai importante țări din Uniunea Europeană pentru Uber, dar și pentru că Bucureștiul se confruntă cu o problemă severă a poluării aerului.  Mașinile din serviciul pilot UberGREEN în București sunt modelul Renault ZOE cu noua baterie Z.E. 40, care permite o autonomie de 400 km NEDC (echivalentul unei distanțe reale de 300 km în mediu urban și limitrof) după o singură încărcare. Autonomia de 400 km NEDC înseamnă o distanță dublă față de cea avută de modelul anterior și este cea mai bună autonomie disponibilă pe toate automobilele 100% electrice destinate publicului larg din România. ZOE, echipată cu noua baterie Z.E. 40, este fabricată la uzinele Renault Flins, în Franța.

Cât costă să mergi cu Zoe electric

Prețul noului serviciu este același ca la UberSELECT: 1,65 lei tarif de bază/ 0,28 lei pe minut/ 1,65 lei pe kilometru. Tariful minim este 12 lei.

Mai multe