Uite când îți poți înscrie copilul la grădiniță!

27 aprilie 2017 17:12   Național
Ultima actualizare:

Părinții au emoții uriașe. Prichindeii lor de 3 – 6 ani trebuie să meargă la grădiniță din toamnă și încă nu știu ce să facă. Iată calendarul înscrierilor, aprobat de Ministerul Educației pentru anul 2017 -2018.

Înscrierile la grădiniță au două etape: reînscrierea celor care deja frecventează gradinița, apoi înscreirea celor mici, de 3 ani, la grupa mică.

  • Reînscrierile vor începe în 8 mai, înscrierile -din 22 mai. Ministerul Educației nu a stabilit încă data până la care se pot depune cererile, dar în anii trecuți data limită a fost 15 iunie.
  • Programul de lucru al grădinițelor va fi stabilit de fiecare unitate în parte și îl veți putea găsi afișat la grădiniță, pe pagina de Internet oficială ori la telefon. Grădinițele vor afișa și numărul de locuri aprobat pentru fiecare grupă, iar pe parcurul înscrierilor, zilnic, vor anunța pentru câți copii au fost depuse cereri.
  • Ocuparea locurilor libere, după reînscrieri, se va face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă: grupa mare (copii de 5 ani), grupa mijlocie (copii de 4 ani) și grupa mică (copii de 3 ani). În limita locurilor disponibile, pot fi înscriși și copii între 2 și 3 ani.

Criterii de departajare

În cazul în care numărul cererilor dintr-o grădiniță este mai mare decât numărul de locuri libere, se vor aplica criterii de departajare: dacă are un frate deja înmatriculat în aceeași grădiniță, dacă este orfan de unul sau ambii părinți, dacă este încadrat în grad de handicap.

Acte necesare

  • dosar
  • cerere tip;
  • o copie a certificatului de naștere al copilului;
  • fișa medicală;
  • avizul epidemiologic.
  • actele pentru dovedirea îndeplinirii condițiilor de departajare (dacă este cazul).
Mai multe