Uite cât ne-ar costa mâncarea cu 9% TVA!
Cum ar fi să ne mai rămână bani în portofel când ne întoarcem de la cumpărături? Ar fi o minune! Guvernul promite reducerea TVA de la 24% la 9%, la produsele de bază, iar pentru celelalte mărfuri o taxă scăzută la 20%.
Este visul românilor să se ieftinească mâncarea. Acum se găsesc de toate, dar cei mai mulţi se uită şi nu au bani să cumpere. Iată că în noul Cod Fiscal, propus de Guvern, apare că taxa pe valoare adăugată (TVA) va fi redusă de la 24% cât este acum, la 9% pentru produsele de bază. Iniţial, scăderea TVA era propusă doar la pâine, carne şi preparate din carne, peşte şi preparate din peşte, legume şi fructe, dar în noul Cod Fiscal au fost incluse şi alte produse, precum lapte, produse şi subproduse lactate, ouă, animale şi păsări vii, scrie Mediafax. Reducerea TVA la produsele de bază ar putea avea loc chiar din acest an, dar numai după analiza execuţiei bugetare pe primele 3 luni ale anului 2015 se va anunţa data aplicării acestei măsuri, a precizat Ministerul de Finanţe. “O astfel de măsură trebuie anunţată cu suficient timp înainte pentru ca societăţile comerciale să îşi poată efectua toate procedurile contabile şi operaţionale necesare”, ne-a comunicat Ministerul de Finanţe.
Noutăţi pentru fumători
- Ţigările mai scumpe cu 50 de bani. De la 1 aprilie, ţigările se vor scumpi, în medie, cu 50 de bani, după ce se vor modifica accizele la tutun. Producătorul British American Tobacco (BAT) a scumpit în avans, de la 1 martie, toate sortimentele cu 50 de bani pe pachet.
- Acciză pe ţigaretele electronice. Ţigaretele electronice vor fi accizate de la anul, cu o sumă care va creşte anual în raport cu inflaţia, ca în celelalte state UE, informează Mediafax.