Uite ce beneficii îţi aduc sporturile de iarnă!
Profită la maximum de zilele libere şi fă cât mai multă mişcare! Dr. Iulia Belc spune că sporturile de iarnă sunt sănătate curată. Pentru unii însă sunt complet interzise, în special pentru bolnavii de inimă şi cei care au probleme la coloană.
Medicul ne spune care sunt beneficiile şi riscurile practicării acestora.
„Patinajul, schiul sau snowboardingul ne pot ajuta să ne menţinem şi să ne îmbunătăţim mobilitatea, flexibilitatea articulară, echilibrul şi coordonarea, să ne întărim oasele, musculatura şi ligamentele”, explică dr. Iulia Belc, medic primar medicină fizică şi reabilitare, la Bio Ortoclinic.
Schiul dezvoltă abilităţile motrice
- Beneficii: combinaţie de exerciţiu aerob cu anaerob; creşte performanţele cardio-pulmonare; dezvoltă abilităţi motrice, echilibru şi coordonare; arde calorii; tonifică musculatura abdominală, spinală, pelvină; îmbunătăţeşte termoreglarea, creşte imunitatea; creşte starea de bine, entuziasmul; dezvoltă curajul, învinge sentimentul de frică.
- Riscuri (afecţiuni specifice): Leziuni de genunchi, ligament, menisc; risc de fractură, în special la nivelul membrelor inferioare; risc de accidentare cranio-cerebrală.
Snowboarding-ul dezvoltă echilibrul şi coordonarea
- Beneficii: Creşte tonusul musculaturii membrelor inferioare; dezvoltă echilibrul şi coordonarea; dezvoltă curajul; creşte încrederea în propria persoană; îmbunătăţeşte termoreglarea, creşte imunitatea; creşte starea de bine, entuziasmul.
- Riscuri (afecţiuni specifice): entorse, luxaţii, fractură de claviculă, humerus, pumn; traumatisme cranio-cerebrale; traumatisme vertebrale, tasări vertebrale, dislocaţii, hernie de disc; traumatisme toracice cu complicaţii pulmonare.
Patinajul conferă postură corectă
- Beneficii: dezvoltă echilibrul şi coordonarea; creşte tonusul musculaturii membrelor inferioare; creşte flexibilitatea articulară şi musculo-ligamentară; creşte tonusul muscular; creşte capacitatea cardio-pulmonară; arde caloriile, combate celulita; scade stresul; conferă graţie, eleganţă, postură corectă; socializare.
- Riscuri (afecţiuni specifice): fractură de pumn, cot, genunchi; întinderi musculare; entorse, luxări; traumatisme cranio-cerebrale.
Trenul Unirii duce steagul României de la Bucureşti la Iaşi
Zi de sărbătoare astăzi pentru toţi românii. Se împlinesc 158 de ani de la Unirea Principatelor Române, cunoscută ca Mica Unire. Pentru a marca acest eveniment, steagul României este dus, astăzi, de un grup de sportivi, de la Bucureşti la Iaşi cu Trenul Unirii, într-o călătorie care uneşte simbolic cele două oraşe. Prin urmare, garnitura trenului Interregio 10661 poartă astăzi numele de „Trenul Unirii” şi este remorcată de o locomotivă tricoloră, a anunţat CFR Călători. Trenul a plecat, în această dimineaţă, la ora 05.50 din Gara de Nord Bucureşti spre Iaşi, unde va ajunge la 11.55. Călătoria costă 90,8 lei. Călătorii trenului vor merge în Piaţa Unirii, unde vor participa la manifestări şi se vor prinde în Hora Unirii. La Iaşi se organizează şi o paradă militară, iar pe scena amplasată în Piaţa Unirii va avea loc un concert de muzică populară. La finalul manifestărilor, participanţii vor mânca plăcinte şi vor bea vin fiert şi ceai. Şi în Aeroportul „Henri Coandă” din Bucureşti se sărbătoreşte astăzi. Astfel, începând cu ora 11.00, pasagerii sunt întâmpinaţi cu „Hora Unirii”, în cel mai autentic spirit românesc, prin spectacolul oferit de ansamblul ”Cununa Carpaţilor”, în terminalul Sosiri.