Uite ce «creaturi» ne-au invadat oraşul!
O negresă de peste trei metri înălţime face mişcări de dans în Piaţa Universităţii. Un monstru de doi metri, care ţine captivă o fată în cuşcă şi un biciclist de aproape şapte metri înălţime se plimbă prin Centrul Istoric. Nu este scenariul vreunui film SF, sunt câteva dintre personajele care pot fi admirate de bucureşteni la B-FIT, Festivalul Internaţional de Teatru Stradal.
Stefan Appiel este artistul care îl mânuieşte pe Charles Edouard, uriaşul biciclist care poartă 64 la picior şi este atracţia trupei franceze „Les Geants du Sud".
Când iese cu imensa păpuşă pe străzi, câinii încep să latre, bătrânii îşi fac cruce, dar toată lumea vine să pipăie „drăcovenia".
Monstrul Iggy şi gorila Gogol i-au lăsat pe bucureşteni cu gura căscată
Păpuşile africane sunt transportate cu o bicicletă
Împreună cu monstrul Iggy şi gorila Gogol, păpuşarii ies în fiecare zi la orele prânzului, până pe 19 septembrie, să „terorizeze" bucureştenii pe traseul Centrul Istoric-Piaţa Unirii-Piaţa Universităţii.
Nu mai puţin înfricoşători sunt conaţionalii lor, Etienne, Patrice, Michael şi Samuel, de la trupa „Planet pas Net" care se plimbă de la Piaţa Universităţii la Parcul Cişmigiu şi apoi la Piaţa Romană, mânuind patru păpuşi gigantice africane.
Şi pentru ca şocul să fie şi mai mare, în faţa lor merge un vehicul ciudat din care se aude o muzică pe care imensele femei încep să danseze. Căutaţi-i azi pe străzi căci distracţia este garantată.
Traficul auto, închis în centrul Capitalei
Spectacolele de teatru care au loc pe străzi închid traficul auto în centru. Azi şi duminică, între orele 20.00 şi 23.00, nu se va putea circula pe Bd. Unirii (între Bd. Libertăţii şi Bd. I.C. Brătianu).
Duminică, între orele 10.00 şi 14.00, accesul maşinilor va fi interzis pe Bd. Libertăţii (între breteaua din faţa Parchetului General şi Bd. Naţiunile Unite). Tot duminică nu se va putea circula pe Bd. Libertăţii (între Bd. Naţiunile Unite şi Calea 13 Septembrie), între orele 22.00 şi 23.00.
Ce poţi vedea azi
Ora 11.00: statui vivante şi actori pe catalige (Parcul Herăstrău) Ora 15.00: spectacol trupa Les Geants du Sud - Franţa (Centrul Istoric) Ora 15.30: recital grupul vocal „Acapella" (Parcul Herăstrău) Ora 16.00: spectacol trupa Les Clandestines - Franţa (str. Stavropoleos, str. Lipscani) Ora 17.00: spectacol trupa Circo Delicia - Olanda (Muzeul Municipiului Bucureşti) Ora 18.00: spectacol trupa Theater Tol - Belgia (Centrul Istoric) Ora 20.30: spectacol trupa Xtreme - România (Parcul Unirii) Ora 21.30: spectacol trupa Antagon - Germania (Piaţa G. Enescu) Ora 21.30: spectacol trupa Voala - Spania (Piaţa Constituţiei)