Uite ce mănâncă Gigi Becali în prima zi de puşcărie
Gigi Becali a declarat de nenumărate ori că niciodată nu-i lipseşte de pe masă brânza, fiind alimentul lui preferat. Din păcate, în meniul de astăzi, de la Penitenciarul Rahova, unde Becali a fost încarcerat ieri, nu apare şi brânza.
Potrivit România TV, la micul dejun, Gigi Becali a primit, la fel ca şi ceilalţi deţinuţi, ceai, marmeladă, margarină şi pâine.
La prânz, va avea supă cu găluşti şi iahnie de fasole cu cârnaţi.
La cină, milionarul va mânca tocăniţă de legume.
Potrivit deciziei luate, luni, completul de cinci judecători al instanţei supreme l-a condamnat pe Becali la doi ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată.
În cazul finanţatorului echipei Steaua, condamnat anterior la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul privind sechestrarea de persoane, instanţa a revocat suspendarea executării acestei pedepse. Judecătorii au reindividualizat pedepsele de câte trei ani de închisoare primite de Becali în acel dosar şi le-au contopit cu pedeapsa de doi ani de închisoare pentru fapta din dosarul privind schimbul de terenuri.
După recontopirea pedepselor, Gigi Becali urmează să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv de trei ani de închisoare cu executare, din care instanţa a dispus să fie scăzută perioada 2 aprilie - 17 aprilie 2009, în care omul de afaceri a fost reţinut şi arestat preventiv pentru faptele din dosarul sechestrării de persoane.