Uite ce veți vedea la parada din 1 Decembrie, minut cu minut

30 noiembrie 2014 18:49   Național
Ultima actualizare:

Chiar dacă este frig, veniți să vedeți parada militară din Piața Constituției! La sărbătoarea de suflet a românilor se vor trage salve de tun, vor zbura avioane de luptă, veți vedea pușcași americani cai multiplu campioni. Veți remarca ce fete frumoase lucrează în Armata Română, dar și la Aviație și Jandarmerie.

La parada militară de Ziua Națională, vor participa peste 2.700 de militari de Armată, de la Aviație, SPP, SRI, Poliție, Jandarmerie. Vor fi acolo 280 de vehicule, 20 aeronave, precum și orchestre ale Muzicii Reprezentative a Armatei.

Atenție! În toată zona Palatului Parlamentului sunt restricții de circulație de la ora 5.00, până la opra 14.00.

Click! vă spune ce veți putea vedea și aplauda, luni 1 decembrie, minut cu minut.

11.00 Persoana oficială primeşte onorul, salută Drapelul de Luptă, trecere în revistă Garda de Onoare

11.05. Se cântă imnul național.

11.05. Pe timpul intonării imnului, se vor executa 21 de salve de tun de către bateria de artilerie a Regimentului 30 Gardă ,,Mihai Viteazul”.

11.10. Începe defilarea. În deschiderea paradei, un drapel naţional va flutura la înălțime, purtat de un elicopter MI-17, al MAI.

11.12. Comandantul paradei este generalul de brigadă Tomiţă-Cătălin Tomescu, comandantul Diviziei 1 Infanterie “Dacica”. A făcut parte din Comandamentul Forţelor Coaliţiei din Irak, a activat la Cartierul General al NATO din Bruxelles.

11.12. Primul bloc de defilare va fi detaşamentul Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, ”Scorpionii Roșii”, unitate care a deschis seria participării româneşti în Afganistan. Ei au  executat până în prezent 13 misiuni în teatrele de operaţii din Angola, Albania, Kosovo, Irak şi Afganistan.

Urmează detaşamentul Batalionului 2 Infanterie “Călugăreni”, din Brigada 1 Mecanizată „ARGEDAVA”, structură de prestigiu, prima unitate din armată exclusiv cu militari profesionişti care a participat la operaţii în afara teritoriului naţional, pe trei continente.

Va defila apoi  Batalionul 30 Vânători de Munte “Dragoslavele”, apărătorii crestelor carpatine.

Va urma un detaşament al Brigăzii de Informaţii Militare “Mareşal Alexandru AVERESCU”, printre primii militari români participanţi la misiuni în Irak, Balcanii de Vest şi Afganistan.

După ei, vor intra Forțele pentru Operații Speciale, militarii ai Brigăzii 6 Operaţii Speciale „Mihai Viteazul”, de intervenţie rapidă a Armatei, luptători puternici, curajoşi, inteligenţi, perseverenţi, rezistenţi la eforturi extreme, fizice şi psihice.

Va urma Detaşamentul de poliţie militară, din Batalionul 265 Poliţie Militară, care a participat la toate misiunile externe în care a fost angrenată Armata României.

Drapelul de Luptă al Statului Major al Forţelor Aeriene va anunța intrarea militarilor din Brigada 1 Rachete Sol-Aer “General Nicolae Dăscălescu”, care apără Capitala.

După ei, vor fi două detaşamente ale Forţelor Navale Române, participanți la teatrele de misiuni din Marea Neagră, Golful Aden și Oceanul Indian.

Parada continuă cu defilarea elevilor și studenților din instituţiile de învăţământ militar.

Urmează Ministerul de Interne, deschis de un detaşament de studenţi ai Academiei de Poliţie ,,Alexandru Ioan Cuza”.

Jandarmeria Română va prezenta onorul cu un Detaşament de luptători ai Brigăzii Speciale de Intervenţie “Vlad Ţepeş”.

Apoi va intra Detaşamentul de pompieri, alături de echipaje de stingere a incendiilor, echipaje SMURD, salvatori de la înălţime, echipaje pirotehnice, echipaje de intervenţie la urgenţe chimice, membri ai echipei de căutare-salvare urbană RO-USAR.

După elevii Şcolii de Agenţi de Poliţie ,”Vasile Lascăr” din Câmpina, viitorii poliţişti, vor intra detaşamentul SRI, Brigada Antiteroristă. Puteţi admira, în premieră, noile uniforme militare, iar pe braţul drept al luptătorilor emblema specifică- vulturul carpatin.

Urmează Detaşamentul de gardă şi ceremonii militare din Jandarmeria Română.

Defilarea detaşamentelor de militari se încheie cu drapelele de epocă, purtate de tinerii militari ai Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul”.

Va urma Asociaţia Tradiţia Militară, care va purta uniformele şi echipamentul de ceremonie, de grăniceri, model 1914, precum şi de campanie, de Infanterie şi Vânători de Munte, model 1916, specifice Armatei Regale Române. Decoraţiile militare de epocă sunt originale.

O echipă formată din militarii Regimentului 30 vă prezintă un exerciţiu special de mânuire a armelor, numit ”drill-team”. Militarii sunt dotaţi cu carabine SKS model 1956, cu o greutate de 3,85 kg şi o lungime de 1021mm, produse în ţară (sub licenţă) la fabrica din Cugir. Acest tip de carabină este folosit de Gărzile de Onoare ale diferitelor ţări.

Va urma aviația militară, cu aeronave C-130 HERCULES din dotarea Bazei 90 Transport Aerian (Otopeni), care a participat în misiuni umanitare interne și internaționale, cu trei aeronave C-27J SPARTAN, destinate să execute misiuni de menţinere a păcii şi umanitare, ziua şi noaptea, în condiţii meteorologice grele. Alte 3 avioane IAR-99 Şoim din dotarea Bazei 95 Aeriene (Bacău) vor zbura peste Palatul Parlamentului.

A patra formaţie de zbor este alcătuită din 3 aeronave de luptă MiG-21 LanceR din dotarea Bazei 86 Aeriene, Borcea. A cincea formaţie de zbor este alcătuită din 3 aeronave de luptă MiG-21 LanceR din dotarea Bazei 86 Aeriene, Borcea.

În Piaţa Constituţiei îşi vor face apariţia vehiculele blindate.

Apoi, vor intra sistemele de artilerie LAROM, GEPARD, OERLIKON, ce pot să zdrobească ținte mari, ziua și noaptea, pe orice vreme.

Umează vehiculele de luptă tip HUMVEE, care pot lupta pe orice formă de relief, de la deşert la zone muntoase. Spectaculoase vor fi și autoturismele de teren CHEVROLET TAHOE, folosite în Irak, Afganistan şi Balcanii de vest.

Veți vedea radarul mobil ”Gap Fiiler”, celebrele rachete sol-aer Hawk, apoi vor intra în piață ambarcațiunile de luptă alte Forțelor Navale.

Vor urma angajații MAI. Deschide o formaţie de elicoptere  Eurocopter – 135 al SMURD, după care vor veni 10 motociclete BMW ale Poliției Române și celebrul Porche, care poate să atingă 320 km/h, pe care l-ați văzut pe Autostrada Soarelui.

Defilarea Poliţiei de Frontieră Române începe cu cinci ATV-uri și cu vehicule speciale de patrulare.

Parada Jandarmeriei Române este deschisă de motociclete și alte autospeciale.

Vor defila trupe de la ISU, SMURD, SRI, SPP, Poliția Locală. Cel mai îndrăgit moment este cavaleria, cu cai multipli campioni. Va fi urmată de Patrula Călare a Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti, detașament de elită.

La ora 14.00, Regimentul 30 Gardă ”Mihai Viteazul” va prezenta onorul.

La ora 17.00, va fi retragerea cu făclii aprinse, pe Bulevardul Elisabeta.

Mai multe