Uite cine poate ieși la pensie în această lună!

21 februarie 2017 8:43   Național
Ultima actualizare:

Unii așteaptă cu nerăbdare vârsta pensionării. Alții vor să amâne cât mai mult intrarea la pensie. Indiferent în ce categorie vă aflați, Click! vă arată cine se poate pensiona în cursul acestei luni. Este vorba de pensia pentru limită de vârstă, a cărei obținere este condiționată de atingerea vârstei standard de pensionare și de efectuarea stagiului minim de cotizare.

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice prevede că obținerea pensiei pentru limită de vârstă este condiționată de împlinirea vârstei standard de pensionare și de atingerea stagiului minim de cotizare.

În ceea ce privește vârsta standard de pensionare, aceasta este, în momentul de față, de 65 de ani pentru bărbați și de 63 de ani pentru femei. Totodată, stagiul minim de cotizare este de 15 ani, iar stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, indiferent de sex.

Totuși, atingerea acestor vârste și stagii de cotizare este făcută treptat, prin eșalonarea prevăzută de Legea pensiilor, scrie avocatnet.ro. Dacă pentru bărbați deja s-a ajuns la cele trei limite încă de la începutul anului 2015, pentru femei s-a ajuns momentan doar la limita stagiului minim de cotizare, iar la limita stagiului complet de cotizare și a vârstei standard de pensionare se va ajunge abia în anul 2030.

Așadar, în februarie 2017, se iese la pensie fără reduceri cu:

Bărbați (sector public):

# vârsta standard de pensionare: 65 ani

# stagiul standard complet de cotizare: 35 ani

# stagiul minim de cotizare: 15 ani

Femei (sector public):

# vârsta standard de pensionare: 60 ani și 6 luni

# stagiul standard complet de cotizare: 30 ani și 6 luni

# stagiul minim de cotizare: 15 ani

În sectorul militar (bărbați și femei):

# vârsta standard de pensionare: 56 ani și 6 luni

# stagiul complet de cotizare: 23 ani și 1 lună

# stagiul minim de cotizare: 16 ani și 6 luni

Mai multe