Uite cu ce mașini de lux se plimbă preoții!

7 decembrie 2015 12:42   Național
Ultima actualizare:

Ne așteptăm ca preoții să fie un exemplu de smerenie, modestie, bunătate și milostenie. La fel ca Isus Mântuitorul. Se pare, însă, că, de multe ori, așteptările noastre sunt prea mari. Începând cu ținutele preoțești mult prea epatante și terminând cu mașinile de lux, unii preoți par că au uitat de învățămintele pe care chiar ei le propovăduiesc.

Un exemplu de opulență îl constituie mașinile de lux pe care unii preoți le conduc sau le folosesc, mult prea scumpe în raport cu sărăcia în care se zbat mulți dintre enoriașii lor.

Patriarhul are un Volkswagen Multivan

De pildă, de curând, când Patriarhul Daniel a fost la înmormântarea unuia dintre morții din clubul „Colectiv, am aflat că părintele are o nouă mașină. Este vorba despre un  Volkswagen Multivan, care are un preţ de pornire de aproape 40.000 de euro (cu TVA), dar poate sări de 60.000 de euro, în funcţie de motorizare, nivelul de echipare şi opţiunile suplimentare.

Potrivit promotor.ro, printre dotările de serie se numără ABS, ASR şi ESP, servodirecţie, 6 airbag-uri, aer condiţionat, geamuri electrice, radio cu ecran tactil de 6,3 inci şi 8 difuzoare, display multifuncţional, oglinzi electrice, mufă USB, dar şi altele

În trecut, Patriarhul Daniel s-a deplasat cu un Audi A8, în baza unui acord cu Porsche România, iar ulterior cu un Mercedes E-Class.

Ioachim Băcăuanul se plimbă cu un Audi A8

Un alt exemplu este cel al Înaltpreasfințitului Ioachim Băcăuanul, care, anul trecut, a făcut greșeala să meargă cu limuzina sa de lux, un Audi A8, într-un sat amărât, la un priveghi. Enoriașii din Podari s-au revoltat când au văzut din ce bolid a coborât părintele și au spus, că în sărăcia lor, preotul ar fi trebui să vină cu bicicleta, nu cu limuzina.

Mai mult, tot anul trecut, la întronizarea ca episcop al Romanului a lui Ioachim Băcăuanul, în fața catedralei din Bacău, s-a format un adevărat parc auto, format din mașini de lux, Porche, Audi, Mercedes, toate aparținând preoților sosiți la eveniment. „O sfidare”, au spus unii credincioși aflați la fața locului.

Colecție de bolizi în curtea unui preot din Giurgiu

Cel mai cunoscut caz este, însă, al preotului Robertino Oprea, de la biserica Vărăști, din județul Giurgiu. Acesta are în curte o „colecție” de mașini de lux. Părintele a devenit cunoscut, mai întâi, după ce a apărut la volanul unui Maserati Quattroporte de 200.000 de euro.

Pasionat, se pare, de mașini, preotul și-a mai luat un BmW Seria 7, alb, nou-nouț, care costă circa 75.000 de euro și un Volkswagen Tiguan, a cărui valoare poate ajunge la 30.000 de euro.

Mai multe