Uite cu ce semn urât a rămas Tinu de la muşcătura de viperă!

6 ianuarie 2012 15:37   Național
Ultima actualizare:

Andrei Tinu (26 de ani) s-a refăcut după cele două operaţii pe care le-a suferit anul trecut, în urma muşcăturii de viperă. Fiul regretatutului jurnalist Dumitru Tinu a rămas, însă, cu o cicatrice mare pe mâna dreaptă, pe care încearcă s-o ferească de ochii curioşilor.

A trecut printr-un adevărat coşmar, anul trecut, în noiembrie, când a fost muşcat de o viperă chiar în crescătoria pe care o deţine în judeţul Giurgiu.

Medicii l-au operat la mâna dreaptă de două ori, într-un interval de două săptămâni, pentru a-l salva. Înainte de Crăciun, Andrei Tinu a fost externat din spital refăcut aproape complet şi şi-a reluat, încet-încet, activităţile zilnice.

8 decembrie 2011- Andrei, în spital când avea mâna în ghips

Fo­toreporterii Click! l-au surprins, ieri, pe Andrei împreună cu un amic, în timp ce se îndreptau spre Restaurantul Medieval de pe Calea Victoriei.

Dacă înainte de a intra în local, Andrei şi-a ţinut mâna dreaptă în palton, pentru a nu atrage atenţia trecătorilor, la ieşire, fotoreporterii l-au surprins cu mâna la vedere, în timp ce-şi încheia haina.

6 ianuarie 2012- Acum îşi protejează mâna rănită, în interiorul paltonului

Aşa cum se vede şi în fotografie, tânărul a rămas cu o cicatrice destul de mare, care porneşte de pe degetul mijlociu şi se continuă pe antebraţ.

«Îi voi prescrie unguente care să atenueze cicatricea»

Prof. dr. Ioan Lascăr, şeful Clinicii de Chirurgie Plastică şi Reparatorie de la Spitalul Floreasca şi chirurgul care l-a operat pe Andrei Tinu, ne-a declarat că, deocamdată, acesta nu a venit la control.

"Urmează să vină la control ca să vedem cum s-a refăcut mâna. În privinţa cicatricei, îi voi prescrie unguente speciale care să atenueze semnele. Dar, rezultatele se vor vedea peste circa 8-10 luni. Nu cred că va fi nevoie de o operaţie estetică", ne-a spus prof. dr. Lascăr.

Mai multe