Uite cum arăta camera unui tânăr în comunism!

18 iunie 2015 22:30   Național
Ultima actualizare:

Vă mai amintiţi de nechezol, de discurile de vinil şi de magnetofon?

Dar de chitara şi rucsacul cu care mergeaţi vara la Costineşti? Toate aceste obiecte pot fi văzute la expoziţia “Tinereţea mea în comunism”, amenajată de Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii (CNSAS) la Muzeul de Istorie şi Arheologie Constanţa. Deschisă până pe 17 iulie, expoziţia e destinată atât celor care erau adolescenţi în Epoca de Aur, cât şi tinerilor care au aflat doar din poveşti despre lipsurile şi cenzura din Republica Socialistă România.

La muzeu a fost  recompusă o cameră cu parfum de comunism: un pat simplu, un covor de iută şi o măsuţă pe care stau două ceşti de cafea cu nechezol. Într-un colţ al camerei  se află valiza cu care băieţii plecau în armată, iar în alta Oracolul, caietul în care trebuia să completezi mai multe rubrici: cine eşti, ce muzică asculţi, ce actori preferi, dar şi de cine îţi place. Cravata de pionier, rucsacul de drumeţii, chitara, plăcile cu Phoenix şi telefonul cu disc, ascultat de Securitate, întregesc universul vieţii unui tânăr din perioada comunistă.

Mai multe