Uite cum arată toaletele publice de 50.000 de euro bucata din Cluj!

18 iunie 2020 8:13   Național
Ultima actualizare:

Gata, au fost deschise toaletele publice de lux din Cluj - Napoca! Triumfător, Emil Boc, primarul orașului, a anunţat luni, pe Facebook, că toate cele patru toalete au fost racordate la utilităţi.

„Primăria Cluj-Napoca a achiziționat și instalat noi toalete publice moderne, complet automatizate și dotate pentru persoanele cu dizabilități. Acestea sunt racordate la utilități și prevăzute cu sistem de spălare automatizat, care asigură auto-curățarea după fiecare utilizare, nefiind necesară prezența de personal auxiliar”, a postat edilul pe rețeaua socială.

Au garanție doi ani

“Garanția este 2 ani de la data punerii în funcțiune, perioadă în care furnizorul asigură funcționarea, întreținerea, igienizarea și consumabilele. De asemenea, toaletele dispun de sistem automat de taxare cu monede de 50 bani, cât reprezintă tariful pentru o utilizare (0,5 lei)”, a mai scris primarul. Preţul a fost pe măsură: aproape 50.000 de euro pentru fiecare dintre cele patru toalete, fără a mai pune la socoteală faptul că municipalitatea a cheltuit alte câteva mii de euro pentru racordarea lor la utilităţi. Potrivit adevarul.ro, decizia administraţiei locale a fost criticată de opoziţie, dar mulţi clujeni s-au arătat încântaţi de investiţie.

Mai multe